Există filme pe care le urmăresc o singură dată și filme pe care vreau să le revăd cu orice ocazie și, literalmente, orice banalitate poate fi ridicată la rang de ocazie specială – că e marți, că plouă, că am poftă de prăjitură cu morcovi, că am terminat o carte care nu mi-a plăcut prea mult, că vreau să adorm și am nevoie de ceva liniștitor pe fundal.

Printre filmele pe care le revăd la nesfârșit se numără și cele scrise, regizate sau produse de Nora Ephron pentru că acolo unde a pus ea mâna se simte. Fiecare dintre creațiile ei cinematografice are căldură, pasiune și o poveste bine închegată cu personaje foarte faine și carismatice.

Carisma predomină și în Julie & Julia, un film special, ultimul din lunga serie de filme create de Nora Ephron, iar amprenta ei se simte din plin. Meryl Streep în rolul Juliei Child e magistrală, reușind să-mi fie antipatică, dar și dragă în același timp, iar Amy Adams în rolul lui Julie aduce inocență și seninătate poveștii.

Sursă foto wikipedia.org

Pe scurt, Julie e o tânără aflată într-o perioadă anostă a vieții și caută ceva care să-i anime existența. Într-o zi, decide să se ia la întrecere cu ea însăși și să jongleze cu cele două pasiuni ale ei: scrisul și gătitul. Își face un blog unde, zilnic timp de un an, intenționează să povestească despre ceea ce gătește – în fiecare zi recreează în mica ei bucătărie un preparat din cartea Juliei Child, Mastering the Art of French Cooking.

Nu poți rămâne indiferent în fața unui asemenea exercițiu de constanță, mai ales dacă e ceea ce-ți lipsește ție și, oricât, te-ai apropia de ea, știi că nu e completă, nu e desăvârșită, nu e tot. Mereu lipsește câte ceva, mereu te împiedici în ceva chiar atunci când crezi că sunteți pe aceeași cale și renunți.

Parcă aș descrie parcursul meu de până acum la SuperBlog, cel mai longeviv concurs de blogging din România. În ultimii trei ani, m-am înscris de fiecare dată în competiția de toamnă, cât și în cea de primăvară, dar nu am reușit la nicio ediție să scriu la fiecare probă. De ce?

Pentru că încă nu sunt ca Julie, care gătea seară de seară câte o rețetă din cartea Juliei Child și scria câte o postare pe blogul ei, indiferent de ceea ce simțea sau ceea ce se întâmpla în jurul ei. Fie că era obosită, fie nervoasă, fie că se certa cu soțul, ea continua să gătească și să scrie, iar pentru asta e nevoie de o mare-mare, până la cer și înapoi, tărie de caracter.

Îmi lipsește? Vreau să cred că nu, doar că încă nu am descoperit-o în totalitate și nimic nu se întâmplă de pe o zi pe alta, chiar și o plantă are nevoie de semințe, pământ bogat, apă, lumină și timp să crească și să rodească.

În ideea că poate-poate toamna aceasta o fi mai specială și o să-mi dea energie bună să-mi găsesc pământul roditor, mă înscriu și la ediția SuperBlog 2020, care a avut startul la 1 octombrie și se termină pe 2 decembrie.

Obiectivul ideal ar fi să scriu la toate probele, obiectul realist e să scriu cât mai bine la cât mai multe probe și să fiu mulțumită de mine (iar aceasta e cea mai blândă și matură frază pe care am scris-o vreodată cu referire la mine).

Oricine deține un blog cu o vechime mai mare de trei luni se poate înscrie în această bătălie a creativității din blogosfera românească. Toate detaliile ce țin de competiție pot fi găsite pe site-ul SuperBlog.

Pe scurt, lucrurile stau cam așa:

Ce se oferă la SuperBlog: intensitate și antrenament pentru creativitate

SuperBlog e un maraton de blogging și nu ai cum să ajungi la final dacă nu îți antrenezi creativitatea și știm cu toții cum e să stai blocat în fața unei pagini goale și nimic să nu ți se pară suficient de bun cât să-ți placă ție. La SuperBlog, din punctul acesta de vedere, lucrurile sunt mai simple, fiecare probă vine cu un brief și cu anumite cerințe, ceea ce ajută gândurile să se organizeze mai ușor, dar nimic nu garantează că articolul tău va fi apreciat de juriu cu o notă mare sau că va primi unul dintre premiile aferente fiecărei probe.

Cele două luni de competiție sunt intense pentru că se anunță probe noi de trei ori pe săptămână și concurenții au doar două-trei zile efective pentru rezolvarea fiecărei probe. Fiecare termen limită îți suflă în ceafă și te urmărește ca o umbră până la delicatul 23:59.

Ce se cere la SuperBlog: constanță și dedicare

Mai țineți minte temele din liceu făcute pe ultima sută de metri?

Din cauza aglomerației de dimineață, mie mi se întâmplă să fac 30-40 minute până la liceu, așa că profitam de timpul acesta ca să mai scriu sau să învăț. La SuperBlog, un articol scris pe ultima sută de metri are toate șansele să nu fie ceea ce trebuie pentru că, în online, se simte cât și cum ai fost de dedicat. Iar pentru dedicare, e nevoie, în primul rând, de constanță, această fata morgana a vieții mele.

Acestea fiind zise….

Să ne citim cu bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s