Nu iubim cu adevărat până nu știm cum să ne vorbim

Atenție! Rânduri scrise din frustrare! De luat în seamă numai dacă se simte așijderea prin suflețelele voastre.

Ultimii zece ani au scos la iveală laturile întunecoase și pretențioase ale ființei mele, de domniță prăpăstioasă care prevestește apocaliptic despre moartea definitivă a iubirii dintre oameni și care impune standarde de moralitate greu de acceptat pentru majoritatea celor de sex masculin. I-aș numi bărbați, dar nu cred că merită să stricăm un cuvânt puternic și să-l alăturăm unor ființe gingașe și neînțelese, deghizate în mari cuceritori de duzină.

Cred că noile mijloace de comunicare, care le-au dat acces celor cu sex masculin la miliarde de femei din întreaga lume, care mai de care mai frumoase și mai exotice în aspect și gândire, a modificat definitiv creierul masculin, deținătorii nemaifiind în stare să-și asume rolurile consacrate: de iubit fidel și pasional, de soț iubitor până la adânci bătrâneți, de tată protectiv, de jumătatea puternică dintr-un cuplu.

Bărbații sunt din ce în ce mai slabi. Nu fizic, pentru că merg la sală, pompându-și mușchii cu propriul ego și etalându-și gleznuțele goale în pantofiori trendy, ci psihic.

Concluzii după perioada de post

Dacă tot am decis că 2023 va fi anul ”primelor dăți”, am mai adăugat pe listă un lucru făcut pentru prima oară: am avut o alimentație pe bază de plante timp de trei săptămâni. Nu am respectat întreaga perioadă de 40 de zile a postului religios și gândurile mi-au mai alunecat în niscavaia toxicitate, așa că nu pot spune neapărat că am ținut post din considerente religioase.

Am citit despre beneficiile postului alimentar asupra trupului, că ajută la detoxifierea organismului, că menține inima, creierul, ficatul sănătoase, că întărește sistemul imunitar, că scade glicemia și colesterolul rău, dar mi se părea că totul sună prea bine în teorie, probabil frânturi din rezultatele unor studii și s-ar putea să nu fie chiar așa în practică, mai ales că eu sunt obișnuită, ca mulți alți români, că mâncarea din belșug nu face rău nimănui.

Așa că am decis să țin și eu postul alimentar, iar rezultatele nu au întârziat să apară. E adevărat, la început, poate fi o provocare să mănânci restrictiv după o viață în care nu am stat să mă gândesc din ce sunt făcute alimentele și mâncărurile preparate, le-am ales după ”pofta inimii” ca o mică hedonistă ce caută plăcerile mici ce sunt.

Postul alimentar aduce plăceri și satisfacții înzecite, însă nu pe moment, e nevoie de timp, de răbdare, de abținere, de un exercițiu al controlului de sine, chestiuni la care eu mai am de muncit destul până să ajung la echilibrul mult dorit.

Cum să inveți din greșeli – prima mea pască

Intenția mea pentru astăzi era să scriu despre cum am pregătit pentru sărbătorile de Paște din acest an prima pască făcută de mine de la zero și cum a ieșit perfectă și frumoasă, frământată cu făină de cea mai bună calitate, din grâu românesc, făină 000 Băneasa.

Dar socoteala din gând nu se potrivește cu cea din bucătărie pentru că… tehnica mea de a mânui un aluat bine dospit lasă de dorit. Promit, însă, să mă ”antrenez” până la anul în prepararea de dulciuri tradiționale cu făină pentru cozonac Băneasa și să ajung să pregătesc o pască nu doar gustoasă, ci și arătoasă. 😀

Iubesc prăjiturile, dar evit să fac dulciuri care necesită aluat frământat. Evit e mult spus, nu am făcut niciodată cozonac sau pască. În schimb, mă înțeleg bine cu pandișpanurile, blaturile de tort, brioșele, checurile, adică prăjiturile pentru care se folosește praful de copt ca agent de afânare. Nu știu de ce mi-am refuzat până acum experiența de a frământa un aluat cu drojdie, probabil pentru că mi-a plăcut întotdeauna mai mult să privesc cum două mâini harnice, fie ale mamei, fie ale bunicii, strângeau în mâini, întindeau și băteau de zor pasta moale din făină, lapte, ouă, unt și arome care avea să devină bucuria întregii familii și a tuturor musafirilor la sărbătorile pascale. Eu mai mult cu privitul și spălatul vaselor de după.