A reciti sau a nu reciti o carte? Aceasta-i întrebarea.
Cred că există cărți extraordinar de bune, capodopere în adevăratul sens al cuvântului, pe care nu-mi doresc să le recitesc la scurtă vreme de la prima lectură, pentru că sunt prea dure, prea apăsătoare, prea consumatoare de energie. Însă astăzi aș vrea să ne îndreptăm atenția spre capătul opus, spre una dintre cărțile pe care eu mi-am dorit să o recitesc chiar la scurtă vreme de la prima lectură. Mă refer la Codul lui Zoran de Corina Ozon, carte ce oglindește subcultura oamenilor străzii, universul mizer al celor fără casă, prinși într-o continuă luptă pentru supraviețuire.
Codul lui Zoran de Corina Ozon este un roman atipic pentru literatura română și cred că își merită locul în categoria cărților care ating corzi sensibile și subiecte delicate, pe care societatea le ascunde sub preș și se preface că nu există, a cărților în care prevalează factorul uman, în sensul că propun un tip de sinceritate socială bine împachetată într-o poveste cu niște personaje minunat construite, de care prinzi drag și-ți dorești o a doua lectură ca să poți surprinde și nuanțele, emoțiile, detaliile pe care le-ai ratat prima oară.
Codul lui Zoran de Corina Ozon este o carte re-re-recitibilă pentru că este ca un baton de ciocolată pe care îl deguști lent după o lungă perioadă de abstinență de la orice fel de dulce. Încă de la primele pagini, descoperi gustul intens al literaturii inspirate din realitate, din prezentul zilelor noastre, impregnat în aroma unei dulci dependențe, apoi dai de o cremă cu textură perfectă, ascunsă între două straturi de ciocolată fină – duo-ul de personaje din nucleul ficțional: Barbu și Zaharia. Citește în continuare „Un roman al străzii și al căutării – Codul lui Zoran de Corina Ozon”
