Bucurii mici pentru sărbători frumoase – dulcele de acasă din făina Băneasa

Sunt un om norocos.

Cred că apropierea sărbătorilor de iarnă m-a făcut să realizez câte lucruri frumoase au existat și există în viața mea și cât de recunoscătoare ar trebui să fiu pentru ele, dar mai ales pentru persoanele care și-au pus amprenta asupra sufletului meu și au clădit, trăire peste trăire, omul care sunt astăzi.

În diferitele etape ale vieții mele am fost înconjurată de figuri feminine care m-au impresionat cu abilitățile lor de a transforma ceva neînsemnat într-un lucru extraordinar.

Mama putea lua o simplă bucată de pânză, ștearsă și inexpresivă, și să o transforme într-o haină, în protecție și căldură.

Mătușa putea să transforme o banală bucată de carne de porc în cea mai bună pizza de casă cu brânză și felii de ou deasupra.

Tanti Ana putea să facă magii cu mătura ei, ieșea să măture frunzele în fața blocului și, cum-necum, vecinii se adunau în jurul ei și stăteau la șuetă până seara târziu pe băncile de la intrarea în bloc, chiar și când vara începea să îmbrățișeze toamna.

O verișoară mai mare răsucea trei șuvițe pe câteva bigudiuri și făcea cele mai frumoase coafuri și femeile să se simtă mai frumoase și mai încrezătoare.

Bunica avea talentul de a schimba haosul în ordine, când în fiecare primăvară se încăpățâna să planteze și însămânțeze întreaga grădină cu legume și flori.

Învățătoarea mea reușea să lumineze minți de copilași doar punându-le stiloul în mână și învățându-i cum să-l folosească.

Toate aceste femei puternice, demne și capabile să miște munții din loc când și-o propuneau, aveau ceva în comun- când veneau sărbătorile, se gândeau numai la preparatele de pe mesele îmbelșugate, dulci și sărate deopotrivă, dar cum dulcele e mai migălos și necesită mai mult timp, prăjituritul avea întâietate întotdeauna.

Ele (și ca ele oare câte au fost și sunt în lumea asta mare, mereu având grijă de familiile lor și crescând frumos noi generații?) începeau să facă schimb de rețete de prăjituri, să caute noutăți, să cumpere ingrediente pentru a fi sigure că nu vor rămâne fără, să plănuiască în ce mod dulcele sărbătorilor va fi realizat, când și, mai ales, cui îi va fi dedicat.

Înainte de Crăciun, bucătăriile deveneau ca niște furnicare, ningea cu făină 000 și cu zahăr pudră, se cântăreau ingrediente, se băteau spume, se frământau aluaturi aromate, se topea ciocolata pe baie de aburi, se carameliza zahărul, se întindeau foi pe dosul tăvii, se coceau blaturi pufoase, biscuiți și tarte din aluaturi sfărâmicioase, se combinau arome și era o încântare olfactivă să simți cum portocalele, lămâile, cafeaua, romul și pireurile de fructe își dădeau întâlnire în preparatele de poveste.

Dar ce-ar fi fost fără o bază solidă, fără făina care susține universul dulciurilor? Oare cum ar fi fost cu făina Băneasa de astăzi, fabricată cu ajutorul celor mai noi tehnologii din materii prime de o calitate excelentă?

La fel ca în cazul femeilor bune și blânde din copilăria mea, care mi-au arătat magia din universul dulciurilor făcute în casă, asociez brandul Băneasa cu o figură feminină, puternică și ocrotitoare, care te sprijină când treci la treabă și te prinde când ajungi pe drumuri noi și te împiedici.

Făina Băneasa, prin produsele de o calitate excelentă de panificație și morărit, e ca o mătușă, o tușă, cu șorțul la brâu și părul blond prins în coc, într-o plasă, care-ți vorbește prin cuvinte puține pentru că-i place mai mult să te asculte. Te ia în brațe când ești mic, învăluindu-te în arome de vanilie și copturi, și te îmbrățișează ferm de când ești mare, asigurându-te că va fi acolo de fiecare dată când vrei să încerci ceva nou, să înveți și să te desăvârșești.

Băneasa e tușa care cultivă grâul și-l transformă în pulbere fină pentru ca noi să continuăm să trăim povești cu cei dragi nouă la fiecare masă împreună.

Citește în continuare „Bucurii mici pentru sărbători frumoase – dulcele de acasă din făina Băneasa”

Dragă Moș Crăciun, am rămas copilul rock

Știți că mai sunt 29 de zile până la Crăciun?

Dacă nu i-ați scris încă o scrisoare lui Moș Crăciun, e timpul să o faceți cât mai curând, mai ales dacă ați fost cuminți.

Eu, evident, am fost extraordinar de cuminte, ca întotdeauna de altfel, dar încă nu i-am scris. Știe și el că-mi place să procrastinez și că obișnuiesc să-i trimit scrisoarea când va fi pe picior de plecare de la Polul Nord și niște spiriduși vor fi tare alertați că încă nu au pregătit cadoul pentru mine.

Însă, când eram mică-mică, mama avea întotdeauna grijă să scriu scrisoarea pentru Moș Crăciun cu cel puțin o lună înainte, ca să fim sigure că o va primi.

Scrisoarea către Moș Crăciun mă neliniștea în fiecare an și stăteam mult și bine uitându-mă visătoare la foaia albă, neștiind cum și ce să scriu ca să nu pară că cer prea mult, să se încarce Moșul cel bun de lucruri pe care să nu le poată căra până pe balcon și să aibă dureri de mușchi apoi, dar nu voiam nici să cer nici prea puțin ca să nu creadă că-i consider cadourile neînsemnate și că n-am nevoie de ele.

Mă urmărea tracul foii albe, care nici în prezent nu se mai dă plecat, până se sătura mama să mă vadă așa îngândurată și apela linia directă către casa lui Moș Crăciun, unde îi puteam lăsa un mesaj vocal cu lista mea de cadouri și dorințe, iar așa, când trebuia să spun repede ce vreau mai mult și mai mult, dorințele mele se clarificau negreșit.

Nu am fost genul de copil căruia să-i placă jucăriile, în mintea mea, orice putea să devină o jucărie, nu aveam nevoie de ceva material pe care toată lumea să-l numească jucărie și să știe ce e. Unde ar fi fost misterul așa?

Citește în continuare „Dragă Moș Crăciun, am rămas copilul rock”

Au fost odată niște fluturi vișinii într-o farfurie…

-De ce e rozul așa frumos, buni?

-Pentru că-ți place ție, mămucă.

Și crezi că mi-ar plăcea dacă ar fi urât?

-Nu există urât sau frumos, draga lui buni, există lucruri care-ți plac și lucruri care nu, eu așa zic, și poate o să gândești ca mine cândva.

-Mmm… buni, dar ție-ți place când amesteci apă, ouă și făină? Așa te joci tu?

-Fac pături de tăiței, ai văzut că pastele pe care le-am cumpărat s-au înmuiat și s-au făcut terci.

-Și nu trebuie să se facă terci?

-Nu, trebuie să-și păstreze forma, să rămână întregi și frumoase, așa trebuie să fie pastele bine făcute din ingrediente de calitate.

-De unde știi, buni?

-Știu de la mama mea, care și ea a aflat de la stră-străbunica ta. De când eram eu mică, mama mea m-a învățat cum să frământ un aluat din ingrediente simple și naturale, făină din grâu cultivat de părinții mei, ouă de la găinile pe care le aveam la casă, apă rece din fântâna din curte.

Și e greu de făcut?

Trebuie să-l frământ atât cât trebuie, se simte la mână când e gata, apoi să întind pături subțiri, să le las la uscat și să le tai, fideluțe subțiri pentru supa de duminică și fâșii mai grosuțe pentru tăițeii cu varză, cartofi sau carne. Uite, o să vezi acum.

-Nu putem face fluturi din tăiței?

-Te las pe tine să încerci, mămucă. Uite, ia grămăjoara asta de aluat și încearcă.

-Dar tot nu ies roz, buni…

-Lasă că încercăm noi după să-i colorăm cum îți place ție,,.

Citește în continuare „Au fost odată niște fluturi vișinii într-o farfurie…”