5 motive pentru care Asia Express este cel mai mișto show tv

Duminică seara, pe Antena 1, s-a dat startul celui de-al doilea sezon din Asia Express, un reality show în care 9 echipe de vedete ies din zona lor de confort și își testează limitele într-o cursă nebună și extrem de solicitantă. Dacă primul sezon din Asia Express – Drumul Dragonului a fost filmat în Laos, Vietnam, Cambodgia și Thailanda, cel de-al doilea sezon urmează Drumul Elefantului prin Sri Lanka și India.

Sursă foto: http://www.a1.ro

Cum sunt mare consumatoare de emisiuni tv, am fost destul de reticentă înainte de începutul sezonului 1 din Asia Express. În peisajul tv românesc, s-a lăsat seceta de câțiva ani. Televiziunile sunt mereu în căutarea unor producții de succes, dar nimic nu pare să egaleze simpatia pe care publicul român încă o are pentru emisiunile de tip talent. Așa că se filmează sezon după sezon al unor formate internaționale care de 10 ani fac rating în România și mă gândeam că Asia Express o fi tot din categoria show tv static și bătrânesc în care niște unii se dau în spectacol și încearcă să fie amuzanți fără să le reușească.

Nu cred că sunt singura care gândea așa, la ce val de emisiuni tip talent ne tot inundă de câțiva ani. Nu că ar fi ceva în neregulă cu promovarea la tv a oamenilor cu adevărat talentați, însă momentele în care apar personaje dubioase care se dau în spectacol mă neliniștesc și-mi trezesc mila, așa că am cam început să le spun pas. Dar Asia Express a reușit să mă impresioneze, chapeau!

Reclame

7dece?

De ce suntem dependenți de rotund?

Era într-o dimineață, o dulce dimineață…

Era într-o dimineață posomorâtă, întunecată, umedă și îmbrăcată într-o ceață densă și fantomatică. Genul de dimineață în care îți vine să te faci una cu patul, să te contopești cu așternuturile și capul să ți se scalde în perne moi până capătă textură de puf pe schelă de oase.

Era într-o dimineață în care am înțepenit. La propriu, dar nu de-a întregul. În urma unei mișcări bruște și mult prea tinerești, gâtul mi-a înțepenit. Același gât care putea face headbanging pe vremuri fără să simtă cel mai mic disconfort, acum a fost făcut K.O. în mai puțin de 5 secunde (sic!) de o întindere cuminte și repezită.

Medical, se numește rigiditate cervicală. Cel mai adesea, apare ca urmare a posturii necorespunzătoare a corpului la birou sau în somn, care face ca tensiunea din musculatura gâtului să iște războiul anti-rotundului în care mișcările normale, firești devin dureroase, dar dispar de la sine după o perioadă de timp.

Exorcizat de Radu Găvan – romanul demonilor interiori

Exorcizat de Radu Găvan este romanul care ar merita șase stele dintr-un maximum de cinci și titulatura, infinit de subiectivă, ce-i drept, de ”cea mai bună carte pe care am citit-o în 2018”. Viu, tăios, incisiv, dur, bătăios, intens, acest roman al analfabetismului emoțional actual este o dovadă de necontestat că tânăra generație de scriitori români este doldora de talent și mai are multe de arătat.

Exorcizat reprezintă romanul de debut al lui Radu Găvan. Ediția princeps a apărut la Editura Herg Benet, în anul 2014, când a primit premiul ”Mircea Ciobanu” pentru debut din partea Uniunii Scriitorilor din România, iar ediția a doua din Exorcizat a fost publicată în 2018, tot la Editura Herg Benet.

Pe lângă valoarea literară, romanul Exorcizat are un mare plus pentru felul în care e tipărit, cu o cerneală care iese ușor în relief. Tactil, e plăcut să plimbi degetele pe o pagină în care fiecare rând parcă ar fi o vinișoară literară ce pulsează viața prin cuvântul scris. Da, recunosc, sunt o pipăitoare de cărți! 🙂

Oare… Oamenii fericiți citesc și beau cafea?

Oamenii fericiți citesc și beau cafea de Agnes Martin-Lugand reprezintă pentru mine marea dezamăgire a anului 2018 în materie de cărți. Pentru o carte cu un titlu fermecător și cu un început ce promite multe, Oamenii fericiți citesc și beau cafea e ca un maratonist care își pierde suflul la jumătatea cursei și se urcă pe o motocicletă pentru a goni spre o linie de final imaginară, unde va pretinde că e câștigătorul competiției.

Oamenii fericiți citesc și beau cafea este genul de carte pe care fie o placi pentru că e scurtă, simplă și relativ optimistă, fie o dezavuezi pentru lipsa de unitate și superficialitatea personajelor. Eu mă încadrez în tabăra celor care nu au fost prea impresionați de cartea de debut a lui Agnes Martin-Lugand și o consider cea mai neinspirată și neinspirantă carte pe care am citit-o în 2018.

Este o părere strict personală, altfel n-ar mai fi părere, ci adevăr absolut, bazată pe trei motive mari și late: titlul fermecător de manipulator, discontinuitatea acțiunii și felul în care e construit personajul principal, care devine dintr-o femeie depresivă și îndurerată de moartea soțului și a copilului său un clișeu obositor, femeiușca cu iz adolescentin care flirtează și așteaptă să o sune tipul din vecini.

Urări pulsând de viață

În urmă cu șase ani, mi-am îngropat un vis. L-am îngropat fără a fi mort și l-am vârât cu forța în despicătura din pământul înghețat și sfărâmicios al celui mai sfâșietor decembrie.

În urmă cu șase ani, fiecare zi a lui decembrie a fost albă, în straturi înalte de zăpadă, și rece, cu minusuri zilnice, așa cum sunt și temperaturile rațiunii când se lasă analizată. Eu eram studentă la jurnalism și de abia mă obișnuisem cu prefixul ”doi” în vârstă.

De abia mă obișnuisem cu miile de studenți de pe holurile universității, cu programul haotic al cursurilor ce se terminau uneori la 9 seara, cu amfiteatrele pline în care unii profesori modelau artă din informații, fapte și teorii și alții își spărgeau frustrările proprii în tineri neînvățați cu lupta de gherilă a vieții.

Majestatea Sa – Queen

Este trecut de 5 dimineața în ultima zi a anului 2018 și mă resimt după ce am fost supusă celui mai nebun vârtej de emoții și stări.

Am râs în timp ce am plâns, m-am îngrijorat în timp ce am admirat fâlfâirile talentului în stare pură, am ascultat cu inima deschisă și în mine e acum o mare sărbătoare. Resimt voluptatea simțirii și a ieșirii din adormirea omului pe care nu-l mai impresionează nimic.

În ultimele două ore, m-am uitat la unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile și mi-am amintit cum este acel moment divin când artele te hipnotizează și se imprimă în tine iremediabil și curajos.

Culmea, acest unul dintre cele mai bune filme despre care vorbesc a fost făcut în 2018, dovadă că nu chiar toate lucrurile care pot grăi unui suflet au fost deja create. De fapt, nu. E bulversant să fii bulversat. Rectific: filmul este din 2018, este senzațional, minunat, flamboaiant, magnetic, dar în ceea ce privește subiectul filmului, nu cred că există om care să fie cât de cât conectat la lume și să nu-l cunoască măcar dintr-un acord sau niște versuri – muzica trupei Queen și viața legendarului Freddie Mercury. Filmul se numește Bohemian Rhapsody, după unul dintre albumele Queen, și merită toate premiile din lume pentru interpretarea pe care Rami Malek o are în rolul lui Freddie Mercury.

Sursă foto: http://www.imdb.com

Bohemian Rhapsody este unul dintre acele filme care trebuie simțite și niciodată povestite pentru că, uneori, cuvintele devin inutile fără muzică.

Sinuciderea ielelor de Ana Mănescu – fantasticul la feminin

Se dă următoarea imagine:

Intuitiv, eu resimt grație, energie, senzualitate, naturalețe, ritm, pasiune, finețe. O făptură ca o constelație ce emană feminitate. Un personaj feminin îmbrăcat de propriile-i cosițe și de veșminte vaporoase, care parcă se contopește în mediul înconjurător, în stânci, pământ și vegetație. Stanele de piatră de la picioarele femeii împrumută din rotunjimile trupului ei, iar mâinile ei dirijează aerul în cel mai suav și elegant vals. Cu ochii închiși, corpul flexat într-o mișcare de dans și mâna în aer cu degetul arătător întins ca aripa unei lebede albe, femeia cu flori în păr parcă provine dintr-un ținut de basm, plămădit din magie.

Ei bine, imaginea de mai sus a fost creată de The Spartan Bureau și apare pe coperta unei cărți în care contemporaneitatea se contopește cu fantasticul. Sinuciderea Ielelor, căci despre ea este vorba, a fost scrisă de Ana Mănescu și a apărut la Editura Herg Benet în anul 2018, în colecția Cărțile Arven.

Sinuciderea Ielelor de Ana Mănescu este un volum de proză scurtă, format din 11 povestiri diferite ca lungime, în care se regăsește un mix interesant ce combină estetica fantasticului cu simboluri din mitologii și personaje din basmele românești (o Ileană-Cosânează ce are un copil cu zmeul și un Făt Frumos impotent este ceva chiar obraznic, nu? 😀 ).