Îndemn urban

Difuz, confuz, neguros, aproape nebulos, imprecis, indecis, încâlcit și destul de stins, orașul șoptește:

smile

Calcă zâmbetul?

Zâmbește?

Reclame

La comanda filmată, vin 100 lei de-ndată

Se spune că în viață un om trebuie să planteze un copac, să facă un copil și să construiască o casă. Aceștia ar fi cei trei piloni pentru o viață fericită și împlinită. Copacul ar reprezenta grija și respectul pentru natură, implicit pentru comunitate și ceilalți oameni, copilul – viitorul, dar și continuarea moștenirii lăsate de străbuni, iar casa simbolizează prezentul, siguranța și protecția tuturor celor dragi. În viziunea mea, copacul (vorba vine, cu cât mai mulți, cu atât mai bine) musai trebuie plantat în curtea propriei case, să bucure copilăria tuturor copiilor ce vor întregi familia în timp.

Orișicum, aceste prime trei dăți esențiale în viață sunt, de regulă, imortalizate, de când mijloacele tehnice o permit, în fotografii sau în filmulețe. Sunt amintiri păstrate cu drag, povestite și repovestite, ca într-un lanț, copiilor, nepoților și strănepoților. Oare există persoană care să nu se fi rușinat în situația când părinții, mândri nevoie mare chiar și după 10-20 de ani, prezintă invitaților poze cu tine de abia născut, bebeluș în pielea goală cu fața roșie și schimonosită de plâns?

Ei, dar nu toate primele dăți trebuie să fie imortalizate atât de puțin fericit pentru cel puțin o persoană. Eu, de exemplu, dacă mi-aș construi o casă acum, aș face o comandă online pe vindem-ieftin.ro, apoi aș filma un mega haul cu materialele de construcții cumpărate. L-aș încărca pe site-ul lor, la categoria recenzii video, să fiu premiată cu 100 lei (bani pe care i-aș pune deoparte la înmulțit pentru o căsuță în copac) și să vadă alți oameni interesați ce am primit și cât mă mulțumește sau nemulțumește. Filmul ăsta, alături de multe altele, eventual unul în care manevrez un excavator la săparea fundației, le-aș păstra într-un colțișor din memoria laptopului ca să vadă viitorii mei copii ce mamă cool pot să aibă.

 

Citește în continuare „La comanda filmată, vin 100 lei de-ndată”

Păstrez Parisul pentru tine

Când ne naștem, suntem ca o pagină albă și neprihănită. Artera principală, ingenuă și emerită, apare sub formă de cuvânt și ne pulsează lumea în trup.  Apoi, prin procesul de socializare, ne formăm prin cultură, în cultura lumii, și noi nervuri ce pulsează viu ne dau viață. Nervurile se suprapun în straturi infinite pe măsură ce creștem, ne maturizăm, îmbătrânim. Sunt ca fluturii multicolori ce ni se așază o frântură de clipă pe suflet și ne colorează pentru veșnicie. Dacă ne luăm după antropologul Sir Edward B. Tylor, cel care a formulat definiția canonică a culturii, ne viețuiește ”un complex ce include cunoștințele, credințele, artele, morala, dreptul, obiceiurile și alte abilități deprinse de om ca membru al societății”. Practic, el spune că tot ce ne înconjoară e cultură și toată cultura e în noi. Ne pulsează prin vene și prin minte miturile, riturile, legendele și poveștile lumii. Vrem, nu vrem, trecutul omenirii se fărâmițează în piloni și se împarte fiecăruia dintre noi.

Pe pagina mea de viață s-a inserat, mai degrabă ca o caracatiță ce mă face să ard în speranță, mitul androginului. Am aflat pentru prima oară de mitul androginului în vremea liceului, la o oră de literatură universală la care se discuta despre Grecia Antică și, de atunci și până astăzi, felul în care privesc iubirea s-a dantelat mai rău decât toate dantelăriile arhitecturale din Paris adunate la un loc.

Acolo unde e pomenit pentru prima oară mitul androginului, în Banchetul de Platon, în cuvântarea lui Aristofan, se vorbește despre o iubire atât de naturală și firească încât unește trupurile pentru totdeauna. În vremurile de dincolo de timp, oamenii erau uniți, contopiți, lipiți în același trup și aceeași inimă, cu două capete, patru mâini și patru picioare. Erau atât de frumoși și de mândri încât i-au făcut invidioși pe zei, care s-au răzbunat. Cu cea mai cruntă mânie, zeii i-au blestemat pe oameni să se despartă ca să-și caute apoi toată viața sufletul pereche.

Platon a făcut din mine o romantică incurabilă. De atunci, îl caut pe EL, mă caut pe mine, și când încetez să-l caut, îl aștept pentru că știu că mă caută el. De fapt, tu. Tu mă cauți și poți fi oricine. Citește în continuare „Păstrez Parisul pentru tine”

Esențele negre din dulap

Trebuie să vă mărturisesc un secret. Este unul destul de rușinos pentru o persoană care se vrea a fi cât de cât rațională, însă norocul meu e că nu poate fi observat cu ochiul liber de o persoană neavizată, așa că am reușit să-l țin ascuns până acum. Însă, realitatea m-a izbit în față și nu mai pot să stau într-o permanentă stare de negare. În plus, o problemă recunoscută este deja pe jumătate rezolvată. Să nu mai lungesc lucrurile…

Recunosc că am apucături de bătrânică stăpână peste o casă înțesată de lucruri, care nu a aruncat nimic în viața ei și a depozitat totul în jur, pe unde a apucat, la început printr-un fund de dulap sau o debara ferită, apoi prin sertare și rafturi și pahare, boluri, vaze, pungi, până a început să-i fie greu să calce prin propria casă de atâtea mărunțișuri ce se ițesc în calea ei ca frunzele și crengile ce se lovesc de tine când alergi printr-o pădure deasă. Să reținem, am apucături, nu sunt vreo bătrânică, am decis să încep să îmbătrânesc doar după ce voi împlini suta de ani, așa că mai avem de așteptat până ce timpul se va apropia bine de tot de borna anului 2100.

Fiecare lucru. oricât de mic ar fi, îmi amintește de un moment, de o stare, de o persoană și, aruncându-l la gunoi, cred că o să uit de acea parte din viața mea, de acea parte din mine, pentru că și în mintea omului e plin de depozite și subdepozite care adăpostesc de toate și nimic nu e mai greu decât să păstrezi ordinea și evidența unui haos organizat și să nu rătăcești un gând sau o amintire.

Noroc că mă relaxează să fac curățenie, altfel ar trebui să prind niște liane de grinzile casei ca să pot sări de la o grămăjoară de lucruri la alta. Nimic mai neadevărat, evident, nu s-ar mai vedea nici umbră de grindă sau acoperiș sau cer, m-ar îngropa propria viață sub formă de amintiri fizice. Așa cum mă îngroapă acum hainele în momentul în care caut ceva în dulap. Pentru că acolo e chiar imposibil de păstrat ordinea, eu fiind o persoană aflată mereu în grabă, deși îmi place să cred că nu mă grăbesc niciodată, și, când scotocesc printre haine frumos aranjate, împăturite sau așezate impecabil pe umerașe, zici că sunt un ciclon sau un cățeluș care sapă o groapă pentru a ascunde urgentissim un os delicios. Trist e că am impresia mereu că nu am cu ce să mă îmbrac, așa că obiectele vestimentare își sporesc numărul întruna și spațiul de depozitare se micșorează, parcă intrat la apă.

Am făcut un exercițiu de imaginație. Dacă, prin absurd, am trăi într-o lume în care toți oamenii ar avea dreptul la doar 10 piese de îmbrăcăminte, care ar fi acelea? Cum ar trebui să arate baza unei garderobe, astfel încât alcătuirea unei ținute zilnice să fie floare la ureche, să arate uimitor, să satisfacă toate nevoile și să țină sub control apucăturile de bătrână colecționară? De fapt, să-l numim exercițiu de normalitate și decență. Cum să arate garderoba unui om căruia îi place să se îmbrace mereu altfel, dar nu e dispus să-și transforme casa într-un depozit de haine în condițiile în care lumea e atât de nedreaptă și inegală încât, pentru unii, e un lux și cea mai mare bucurie o pereche de ghete noi sau un pulover călduros? Care sunt piesele vestimentare atât de versatile încât să le poți purta la bal, la spital, la un scandal, la un ceai dansant, la un concert sau la o ședință serioasă la birou sau pe scara blocului?

Esențele tari nu se țin doar în sticluțe mici…

… se țin și în șifonier. Într-un colțișor, că nu-s multe la număr, dar surprinzătoare la faptă. Zece, domn`le, și toate zece capabile de combinații stilistice de zece plus.

Așadar, să vedem cum ar trebui să arate crema cremei din garderobă.

bazele (1) Citește în continuare „Esențele negre din dulap”

Zece ani de superblogging creativ

În 2008, a avut loc un eveniment important. Nu mă refer la alegerea primului președinte de culoare în Statele Unite ale Americii, nici la Jocurile Olimpice de la Beijing, nici la crize economice, politice, demisii cu răsunet sau războaie sângeroase. Mă refer la un eveniment important pentru blogosfera românească. Parcă se limpezesc lucrurile acum, nu? Ei bine, în 2008 s-a desfășurat pentru prima oară competiția de blogging creativ numită foarte simplu și percutant SuperBlog.

Din 2008 și până acum, inventarul SuperBlog arată cam așa: 10 ani de existență, 16 ediții (a 17-a în desfășurare), peste 2600 de participanți, peste 31.000 de articole în 358 de probe și sute de premii în valoare de peste 100.000 euro. Partea mai importantă a competiției, însă, nu poate fi surprinsă în cifre. Cum să transformi curiozitatea, emoția, munca, răbdarea, talentul, inspirația, curajul, originalitatea, autenticitatea, sinceritatea, sau prietenia în cifre?

SuperBlog_2018_v2.1-02-slider-1024x439

Citește în continuare „Zece ani de superblogging creativ”

Crimă sau artă cu premeditare?

girl with ballon bansky
Sursă foto: flickr.com

O fetiță cu mâna întinsă spre un balon în formă de inimă roșie ce se ridică spre cer. Este imaginea care a devenit virală în ultimele zile. Fata cu balon/ Girl with balloon este, de fapt, o pictură realizată de un artist englez cunoscut sub pseudonimul Banksy. Tabloul a fost vândut la o licitație pe fabuloasa sumă de 1 milion de lire, însă ce a urmat imediat după ce licitația s-a încheiat este de-a dreptul șocant. Ei bine, tabloul s-a autodistrus, s-a tocat singur, lăsând oamenii prezenți în sală cu gura cascată. La propriu.

Imediat după insolitul moment în care tabloul s-a făcut ferfeniță, Banksy a postat pe contul lui de Instagram o fotografie făcuta la locul faptei, cu descrierea ”Going, going, gone”. Sigur, oricine ar fi putut să imortalizeze momentul și să-i trimită imaginea artistului, însă ce creator își lasă creația neterminată? Mai mult ca sigur el a fost prezent în sală să-și desăvârșească munca. Citește în continuare „Crimă sau artă cu premeditare?”

Între uman și supranatural – Revertis de Laura Nureldin

Vampir. Parcă e un cuvânt ce vine musai la pachet cu Dracula, întuneric și usturoi, așa-i? De data asta, nu. Rețeta e în felul următor: vampiri, vrăjitoare, sânge ca hrană (uneori la pungă, încălzit la microunde), sute de ani de existență, iubiri, triunghiuri amoroase, planuri malefice de a pune stăpânire pe omenire și personaje simpatice ce au un stil de viață modern, parcă desprins din paginile revistelor glossy. Se frământă toate ingredientele cu talent de tânără scriitoare și se lasă la copt până ce condeiul îl transformă în roman. Vorbesc despre Revertis, cel mai nou roman al Laurei Nureldin, apărut la Editura Herg Benet în 2018, în colecția Cărțile Arven .

revertis laura nureldin

Pe Laura Nureldin poate o știți de la televizor, mai ales dacă obișnuiți să urmăriți canalele de știri. La pupitrul știrilor, sunt necesare încrederea în sine, concentrarea ce se confundă cu relaxarea, cursivitatea, ritmul constant, moderația, obiectivitatea și vorbele cu spirit. Cred că doar o persoană cu un caracter puternic poate rămâne mulți ani în lumina reflectoarelor, reușind să stăpânească informația transmisă și să jongleze cu situațiile neprevăzute ce pot apărea la o transmisie în direct. Cool as a cucumber, după cum ar zice englezul. Morți, accidente, abuzuri, arestări, nunți, botezuri, nașteri, schimbări politice sau economice? Omul de televiziune trebuie să rămână calm și echidistant indiferent de situație. Ei bine, eu cred că jurnalista Laura Nureldin pune adesea stăpânire pe scriitoarea Laura Nureldin și își ține din scurt personajele, dar le și imprimă o doză din forța ei, astfel încât, indiferent cât e de dramatică și atipică situația prin care trec, ele nu-și transformă existența într-o dramă, de aici lipsa de psihologizare a personajelor.

Tendința aceasta am observat-o atât în Revertis, cât și în Regii timpului, prima carte scrisă de Laura Nureldin, publicată tot la Editura Herg Benet, care și-a pus amprenta asupra mea întrucât citit-o în prima zi a lui 2018, când mă aflam sub auspiciile ”un an nou, un nou început”. Trebuie să recunosc că și Revertis reprezintă pentru mine un nou început. Am avut ”norocul” de a da peste filme, cărți și seriale care m-au lăsat cu impresia că vampirii sunt niște creaturi destul de liniare, plate, enervante și limitate. Revertis a reușit să arunce o nouă lumină asupra crezului meu pentru că propune niște personaje plăcute, unele extrem de empatice și amuzante. Cred că cel mai mare merit îl are felul de-a scrie al Laurei Nureldin, un stil care pulsează de viață.

Fantasticul, eterna muză a literaturii

În momentul în care e abordat un subiect atât de ofertant precum e supranaturalul, o creație poate căpăta dimensiuni impresionante. Nu este cazul aici. Revertis de Laura Nureldin reușește să concentreze într-un mod foarte inteligent, într-un roman de nici 300 de pagini, o poveste care s-ar fi putut întinde pe mii de pagini . Poate urmează un volum doi pe viitor, cine știe? Citește în continuare „Între uman și supranatural – Revertis de Laura Nureldin”