Cinci lucrușoare cu Moș Nicolae

1. Cred că Moș Nicolae a fost pasionat rău de tot de pantofi și i-a înduplecat cu neobrăzat de multe cadouri pe istorici și etnologi să șteargă detaliul acesta din toate izvoarele scrise ale lumii. În zilele noastre, cu siguranță că ar fi un designer de pantofi (un papucar care papucărește papuci nepapucăriți etc) cu prețuri exagerat de mari. În legendă, el e un nobil bogat, darnic și empatic, ce dădea drumul cadourilor pe horn, ele oprindu-se adesea în șosetele puse la uscat sau în pantofi.
2. La câtă grijă și atenție vrea Moș Nicolae să se acorde pentru lustruirea ghetelor și, în special, a bombeurilor, posibil ca această rudă a Moșului Crăciun (au același nume de familie: Moș, sigur sunt înrudiți 🙂 ) să aibă o ușoară formă de OCD (tulburare obsesiv-compulsivă). 
3. Românii au și ei obsesiile lor, iar Moș Nicolae știe de ele și le cântă în strună. În comunism, umplea ghetuțele cu portocale și banane necoapte, iar acum, îndeasă până la refuz orice gheată prinde cu kilograme de ciocolată frumos ambalată.
4. Moș Nicolae este și sfânt, cunoscut sub denumirea Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Liciei, un loc de undeva din Turcia de astăzi. Biserica îl celebrează în fiecare an pe 6 decembrie și cerul, pare-se, îi celebrează barba albă; se crede că, dacă Moș Nicolae își scutură barba, ninge. Probleme cu tenul deshidratat?
5. Rezultatul unui studiu antropologic spune că Moș Nicolae ar fi descendent al zeului Volos din panteonul slavilor păgâni, un zeu din măruntaiele pământului, un zeu htonic, patron al vitelor. Destul de logic, pielea animalelor o fi materie primă pentru papucii Moșului.

Bonus: presimt că Moșului Nicolae îi place singura piesă românească despre bombeuri.

Viața nisipului trandafiriu. Beduinii deșertului iordanian

În jurul lor, totul are culoarea prăfuită a cenușei de trandafiri. Stânci, chei înguste, arcade naturale, peșteri, nisip. Totul e roșiatic, ca și când aici ar fi fost cea mai mare grădină cu trandafiri din univers și soarele i-a ars până când, din cenușa lor, s-a format deșertul de astăzi. Roșiatic, ca și când un pictor beat ar fi scăpat un borcan cât o planetă mai mică de pigment roșu peste pânza Iordaniei.

Dimineața, ei nu sunt treziți de alarmele ceasurilor electrice. Posibil să nici nu aibă generatoare electrice în grotele jumătate săpate în stâncă, jumătate făcute din stâncă. Sunt treziți de soare, care-și proiectează raze pe rocile pastelate ale adăposturilor lor. Nu dau iama în baie pentru a se desfăta cu un revigorant duș matinal, căci apa aici e o resursă greu de găsit și rezervele trebuie drămuite înțelept. Își pregătesc cafeaua și micul dejun direct pe nisip, folosindu-se de niște tăvi de metal și lemne adunate din zonele cu vegetație.

Se adună toți pe niște pleduri colorate, părinți și copii cărora le curge soarele prin pliurile pielii. Sunt cei care duc mai departe obiceiurile și tradițiile vechi de mii de ani. Sunt toți plămădiți din soare și nisip și nicăieri în lume nu ar putea trăi ca aici, în deșertul iordanian, păstrând cu sfințenie cea mai de preț bogăție a lor: modul lor de viață, tradițiile, obiceiurile, practicile și reprezentările transmise oral, din generație în generație, în ultimii 12.000 de ani.

Sursă foto: https://ich.unesco.org/

Fără mături electrice, prin lume, cu Christian Tour

Hijabul din voal negru de pe capul zeiței Mătură flutura ușor în timp ce făcea pași mici prin nisipul roșiatic. Pe pielea albă a mâinilor lăsate dezgolite de mânecile căzute se descriau brătări din aur lucrate ca o dantelă fină. Cu trupul învăluit în straturi de țesături fine, brodate de cusătoresele din Petra, rochia purpurie cădea în falduri multicolore, ca mozaicurile din Madaba, din Iordania de astăzi.

Sursă foto: ro.pinterest.com

Zeița Mătură mergea agale pe străzile pietruite în timp ce savura o piersică parfumată din grădina propriului templu. Privea atent basoreliefurile și capitelurile coloanelor din Petra și, dacă aveau urme de nisip, rotea de trei ori din deget și orașul întreg se lumina de curățenie. Zeița Mătură avea grijă ca nisipul roșiatic să nu se aștearnă în straturi pe orașul sculptat în stânci trandafirii. Petra era capitala regatului Nabateenilor, dar Zeița Mătură îl numea Orașul sculptorilor de destine pentru că toți cei care locuiau aici erau fericiți.

Într-o bună zi, un bun prieten al Zeiței, Sfântul Francis de Assisi, il Poverello (”Sărăcuțul”) din Europa, i-a trimis un porumbel alb cu un origami în formă de semn de întrebare. Era codul lor secret pentru a activa calea de comunicare dintre zei și sfinți. Sfântul Francis a chemat-o în fascinanta Umbrie, ca să pună totul în bună ordine, astfel încât și casa lui să aibă deschidere la mare.