Amintiri și sărbători, o tradiție vie

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu mi-aș putea aminti, o fetiță ce-l aștepta pe iepurașul de Paște cu cea mai mare nerăbdare din lume.

Narcisele, lalelele, muscarii, liliacul, brândușele, ghioceii și copacii făceau flori numai pentru ea, iar ea mereu se întreba de ce nu pot rămâne toate înflorite tot anul, pentru o eternitate și dincolo de ea.

Nici măcar persoana care avea toate răspunsurile la întrebările ei de copil curios, bunica ei cu mâini calde, nu avea nicio putere în fața acestei naturi atât de schimbătoare și mofturoase, care se lepăda de florile primăverii cum se leapădă o femeie frumoasă de hainele de bal în loc să rămână cu ele ca pentru o sărbătoare eternă.

Fetița noastră iubea sărbătorile, în care toată lumea primea liber de la muncă și putea sta acasă să se joace cu ea și să-i povestească multe, câte-n lună și-n stele și dincolo de ele.

Adora Crăciunul și Paștele pentru lumini și căldură și visa să le combine într-o bună zi, să le lungească pe tot parcursul anului, astfel încât toată familia ei să se adune zilnic la mese de sărbătoare, să râdă, să ciocnească, întotdeauna pentru sănătate și noroc, un pahar din acea licoare magică și roșie, numită de cei mari vin, care-i făcea atât de fericiți. Fetița știa că celor mari le place să se complice și că vin poate fi și verb, dar se gândea că au numit așa băutura interzisă ei doar ca să o invoce de fiecare dată când vin de undeva sau de altundeva.

Fetița credea că treaba aceasta cu vinul e un joc al oamenilor mari, jucat după reguli pe care ea încă nu le știa. Vinul era de multe tipuri, iar oamenii mari uneori ziceau formule ce păreau magice: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Sauvignon Blanc, Chardonnay și multe altele, ca și când ar fi nume de cavaleri sau de vrăjitori din poveștile cu domnițe, prinți, regi și regine.

Strigă-mă pe numele tău de André Aciman – romanul explorării sexualității

Nu rare au fost ocaziile în care am auzit că o carte bate întotdeauna filmul. Eu aș spune, mai degrabă, că o capodoperă întotdeauna dă naștere unei alte capodopere, valorea perpetuează valoarea. Pe principiul acesta, am ajuns să citesc Strigă-mă pe numele tău de André Aciman, găsită întâmplător într-o librărie, la câțiva ani după ce am văzut ecranizarea cărții, care mi-a plăcut foarte mult.

Strigă-mă pe numele tău de André Aciman a apărut la Editura Polirom, Colecția Top 10+, în 2020.

Poate că titlul acestei cărți vă este cunoscut, dat fiind faptul că Strigă-mă pe numele tău este o apariție nelipsită din topurile de lectură recomandate despre comunitatea LGBTQ și personajele acestui roman tind să cred că vor deveni repere în rândul poveștilor de dragoste nemuritoare. Romanul lui André Aciman, publicat în 2007 cu titlul original Call me by your name, a avut un real succes la public, intrând pe lista celor mai citite cărți în topurile New York Times, USA Today sau Los Angeles Times.

Motivele pentru care romanul acesta a avut succes la public sunt destule:

• o poveste de dragoste care șterge granițele impuse de mentalul colectiv
• o scriitură proaspătă, ușor psihologizantă din partea lui André Aciman
• două personaje principale interesante, intelectuale, cu sex appeal, carismă și o tinerețe ce îndeamnă la spontaneitate și explorare
• un cadru natural de vis, pe splendida Rivieră italiană.

Saga scaunelor de bucătărie

Toți cei care locuiesc cu pisici știu că cele mai multe dintre ele sunt atrase de ascuțit gheruțe pe orice suprafață acoperită cu piele ecologică. Cel mai probabil această activitate va avea loc dimineața devreme, căci ce-i mai frumos într-o lume pisicească decât să te trezești pentru o manichiură rapidă?

Așa se face că am tăblia de la pat ferfeniță, ici și colo mai iese câte un ghemotoc din puful cu care a fost acoperită structura de lemn, iar pielea ecologică are un infinit de mici găurele făcute de cele mai dibace gheruțe ascuțite. Fix ca în videoclipurile cu pisica lui Simon, dacă vă sunt cunoscute din online. Drept e că patul făcut ferfeniță nu e întru totul deranjant, l-am considerat mai degrabă o operă de artă, pot trăi cu o tăblie atât de ”artistică”.

În bucătărie, în schimb, scaunele cu schelet metalic și tapițate cu piele ecologică neagră sunt extrem de sfâșiate, semn că micii artiști au pus multă pasiune în opera lor. Le-am acoperit cu huse din microfibră, material de care pisicile nu sunt absolut deloc atrase, și a funcționat o perioadă, arătau chiar decent.

La începutul anului, momentul rezoluțiilor și al schimbărilor de toate felurile, am zis că scaunele ferfeniță trebuie înlocuite și am găsit unele faine, albe, moderne, cu structură de lemn și tapițate cu stofă de un galben muștar, culoare care ar fi adăugat o notă de căldură și veselie încăperii. Le-am comandat și aveau ca termen de livrare o săptămână, prin urmare, trebuiau să ajungă la mine undeva după mijlocul lui ianuarie.