Tind să cred că pastele sunt cele mai bune prietene ale oamenilor care vor să mănânce bine și sănătos fără să petreacă ore întregi în bucătărie. Ușor și rapid de preparat, cu un indice glicemic mic pentru eliberare treptată de energie în organism, versatile și delicioase ca gust, pastele pot fi gătite în infinite moduri, în funcție de pofte, dorințe, stilul de viață sau, după cum se întâmplă de obicei, în funcție de ceea ce avem prin frigider.
Astăzi gătim împreună trei rețete de post cu paste Băneasa numai cu ingrediente de origine vegetală, să vedem dacă sunt la fel de delicioase ca atunci când le scăldăm în sos cu smântână, le pudrăm cu brânzeturi rase din belșug sau le fierbem în sos cu carne, cât să se întrepătrundă aromele mai bine.
Pot niște roșioare prietenoase, niște cepe verzi crude, o cinstită varză, niște frunze de spanac de-un verde închis sau un lapte de cocos atent parfumat, însoțit de niște portocale timide, să fie eroii salvatori ai marii resetări a gusturilor din postul de primăvară?
Nu știu voi cum sunteți, dar eu am impresia că ieri s-a terminat revelionul. Calendarul, în schimb, spune că azi e 9 martie 2023 și se comemorează, ca în fiecare an, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. Când a trecut timpul, cine știe. Eu știu doar că e momentul potrivit pentru a pregăti mucenici muntenești în sirop dulce pentru întreaga familie, ca în copilărie, cu multă nucă prăjită măcinată și arome care mai de care mai parfumate, în fața cărora nu am rămas indiferentă nici în copilărie, nici acum.
Când eram mică-mică, undeva pe la vârsta 5 ani, când mintea e ca un burete care absoarbe orice informație și se formează primele amintiri, am pregătit pentru prima oară mucenici muntenești de casă împreună cu străbunica mea Ana, căreia toată lumea îi spunea maica.
Cred că apropierea sărbătorilor de iarnă m-a făcut să realizez câte lucruri frumoase au existat și există în viața mea și cât de recunoscătoare ar trebui să fiu pentru ele, dar mai ales pentru persoanele care și-au pus amprenta asupra sufletului meu și au clădit, trăire peste trăire, omul care sunt astăzi.
În diferitele etape ale vieții mele am fost înconjurată de figuri feminine care m-au impresionat cu abilitățile lor de a transforma ceva neînsemnat într-un lucru extraordinar.
Mama putea lua o simplă bucată de pânză, ștearsă și inexpresivă, și să o transforme într-o haină, în protecție și căldură.
Mătușa putea să transforme o banală bucată de carne de porc în cea mai bună pizza de casă cu brânză și felii de ou deasupra.
Tanti Ana putea să facă magii cu mătura ei, ieșea să măture frunzele în fața blocului și, cum-necum, vecinii se adunau în jurul ei și stăteau la șuetă până seara târziu pe băncile de la intrarea în bloc, chiar și când vara începea să îmbrățișeze toamna.
O verișoară mai mare răsucea trei șuvițe pe câteva bigudiuri și făcea cele mai frumoase coafuri și femeile să se simtă mai frumoase și mai încrezătoare.
Bunica avea talentul de a schimba haosul în ordine, când în fiecare primăvară se încăpățâna să planteze și însămânțeze întreaga grădină cu legume și flori.
Învățătoarea mea reușea să lumineze minți de copilași doar punându-le stiloul în mână și învățându-i cum să-l folosească.
Toate aceste femei puternice, demne și capabile să miște munții din loc când și-o propuneau, aveau ceva în comun- când veneau sărbătorile, se gândeau numai la preparatele de pe mesele îmbelșugate, dulci și sărate deopotrivă, dar cum dulcele e mai migălos și necesită mai mult timp, prăjituritul avea întâietate întotdeauna.
Ele (și ca ele oare câte au fost și sunt în lumea asta mare, mereu având grijă de familiile lor și crescând frumos noi generații?) începeau să facă schimb de rețete de prăjituri, să caute noutăți, să cumpere ingrediente pentru a fi sigure că nu vor rămâne fără, să plănuiască în ce mod dulcele sărbătorilor va fi realizat, când și, mai ales, cui îi va fi dedicat.
Înainte de Crăciun, bucătăriile deveneau ca niște furnicare, ningea cu făină 000 și cu zahăr pudră, se cântăreau ingrediente, se băteau spume, se frământau aluaturi aromate, se topea ciocolata pe baie de aburi, se carameliza zahărul, se întindeau foi pe dosul tăvii, se coceau blaturi pufoase, biscuiți și tarte din aluaturi sfărâmicioase, se combinau arome și era o încântare olfactivă să simți cum portocalele, lămâile, cafeaua, romul și pireurile de fructe își dădeau întâlnire în preparatele de poveste.
Dar ce-ar fi fost fără o bază solidă, fără făina care susține universul dulciurilor? Oare cum ar fi fost cu făina Băneasa de astăzi, fabricată cu ajutorul celor mai noi tehnologii din materii prime de o calitate excelentă?
La fel ca în cazul femeilor bune și blânde din copilăria mea, care mi-au arătat magia din universul dulciurilor făcute în casă, asociez brandul Băneasa cu o figură feminină, puternică și ocrotitoare, care te sprijină când treci la treabă și te prinde când ajungi pe drumuri noi și te împiedici.
Făina Băneasa, prin produsele de o calitate excelentă de panificație și morărit, e ca o mătușă, o tușă, cu șorțul la brâu și părul blond prins în coc, într-o plasă, care-ți vorbește prin cuvinte puține pentru că-i place mai mult să te asculte. Te ia în brațe când ești mic, învăluindu-te în arome de vanilie și copturi, și te îmbrățișează ferm de când ești mare, asigurându-te că va fi acolo de fiecare dată când vrei să încerci ceva nou, să înveți și să te desăvârșești.
Băneasa e tușa care cultivă grâul și-l transformă în pulbere fină pentru ca noi să continuăm să trăim povești cu cei dragi nouă la fiecare masă împreună.
Deverra 