#Scriindă. 10. O piesă de odinioară cu Timișoara

Să ne imaginăm următorul scenariu:

Suntem în care an vreți voi al deceniului 3 din secolul al XX-lea. Bine, să evităm totuși marea criză economică ce a ținut până în 1933 și nici să nimerim în anul în care începe cel de-Al Doilea Război Mondial nu-i înțelept.

Să zicem că suntem undeva între 1935-1936, în capitala Regatului României, pe o terasă la șosea. Bem vin alb din pahare de cristal cu picior înalt și ne bucurăm de freamătul orașului dintr-o sâmbătă de iulie.

În jur, sunt doamne îmbrăcate elegant în rochii de tip clopot și corset, asortate cu pălării rafinate în culori pastelate, decorate cu dantelă fină și bijuterii prețioase. Însoțite de domni galanți în costume atent croite, cu pălării de fetru și bastoane, doamnele sunt ajutate cu gesturi largi să coboare din trăsuri. În aer, se împletesc miresme de parfumuri franțuzești cu clinchete de tacâmuri, râsete melodioase de femei și voci groase de bărbați. Citește în continuare „#Scriindă. 10. O piesă de odinioară cu Timișoara”

#Scriindă. 4. Tarzan, născut în Freidorf

Când eram mică, mică, de 3-4 ani, și lumea mea se compunea din somn, jucării, alint și povești, se întâmpla adesea să aud de la mama sau de la buni ”Dacă ești cuminte, mergem să vezi unde locuia Tarzan”. Sigur că eram cea mai cuminte copilă (cumințenia asta e direct proporțională cu vârsta, acum sunt și mai și de cuminte 🙂 )  și sigur că acest Tarzan mult amintit, uriaș și musculos, cu maimuțele și jungla lui, nu prezenta pic de interes pentru mine. Dacă era după mine, l-aș fi preferat pe Joe.

În primul rând, Tarzan apărea la tv și televizorul enorm și pătrățos, lăbărțat pe jumătate din suprafața lăzii cu capac care însoțea cam toate recamierele pe vremea aia, era un obiect degeaba, în fața căruia nu aveam răbdarea necesară să stau, mai ales că imaginile erau alb-negre, seci și fade, iar realitatea din juru-mi atât de cald colorată (o carpetă cu Răpirea din Serai colora orice camera, să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului).

În al doilea rând, nu văzusem la vârsta aia filmele cu acest Tarzan de 10 ori cât mine de înalt și preferam să construiesc castele din casete cu bandă sau să mâzgălesc tot ce prindeam, inclusiv pe mine (acum îmi ”mâzgălesc” ochii cu tuș negru, buzele cu tonuri de roșu și nimeni nu se mai scandalizează, nu știu ce s-a întâmplat) în loc să stau în fața cutiei vorbitoare.

Cu toate că actorii de cinema erau doar niște oameni mari cam scorțoși, știu de foarte mic copil că Tarzan s-a născut în Freidorf. Mă rog, nimeni nu-mi spusese povestea cu lux de amănunte, probabil că nimeni nu o știa. Citește în continuare „#Scriindă. 4. Tarzan, născut în Freidorf”

#Scriindă. 2. O regină din Cetatea Timișoarei

…și atunci când ceață neagră respiri, curăță-te cu lumină rece…

…când insomniac ești, fură povești din realitatea imediată.

Înainte ca Mărășești să devină stradă pietonală, Sinagoga din Cetatea Timișoarei stătea ascunsă între mașinile parcate de-a lungul trotuarului denivelat. Pietonii făceau slalom printre mașini și portiere deschise neglijent ce puteau secera oase, prea preocupați de singuranța lor pentru a ridica ochii spre cer și a observa clădirea masivă, dar sublim lucrată a lăcașului evreiesc.

Astăzi, sunetul și mirosul de eșapament al mașinilor a fost înlocuit de bicicliști, mici și mari, mame cu copii pe trotinete, iubiți și iubite cu mâinile și sufletele împletite, grupuri de turiști și prieteni ieșiți la spațir sau la o terasă.

La ceas de seară, sub cerul înstelat al începutului de vară, sinagoga de pe Mărășești nr. 6 se scaldă blând în lumină. Par a fi razele lunii, dar, de fapt, sunt reflectoarele amplasate pe Spitalul Militar de vizavi.

sinagoga1

Înaltă și grațioasă ca o regină uitată în mizerie, Sinagoga din Cetate încă provoacă ochii trecătorului. Dacă cineva stă pe banca din fața lăcașului de cult, mângâind cu privirea formele clădirii, trecătorii reacționează. Își încoardă gâtul în încercarea de a cuprinde de sus până jos clădirea, de a-i afla secretele, de a-și imagina de ce a fost construită într-un asemenea mod, de ce stă îngrămădită între atâtea alte și alte clădiri mult mai puțin fermecătoare.

Curioșii consultă plăcuța cu datele istorice, fixată în cuie lângă poarta monumentală, iar amatorii de fotografii se așază pup sau își strâng genunchii pentru o poziție din care să cuprindă toată strălucirea din brâul scânteietor al sinagogii în lumina lunii.

Puțini știu că Sinagoga din Cetate a fost construită între 1863-1864 pentru comunitatea evreiască neologă, adică pentru acei evrei care au încercat să găsească echilibrul între religios și profan, dorind să se integreze în comunitatea majoritară, păstrând totuși esențialul religiei lor. Evreii neologi cred în Dumnezeu, țin sărbătorile și respectă cele mai multe dintre prescripțiile și regulile iudaice. Evreii neologi sunt, pur și simplu, mai deschiși decât cei ortodocși, habotnici. Citește în continuare „#Scriindă. 2. O regină din Cetatea Timișoarei”