Este iar acea perioadă din an pentru iubitorii de film!
Premiile Academiei Americane de Film sau, pe scurt, Premiile Oscar se vor acorda în această noapte pentru cele mai bune producții cinematografice din anul ce a trecut. Cu o istorie ce începe în anul1929, cele mai cunoscute, mediatizate și controversate dintre premiile cinematografiei, Premiile Oscar 2023 și-au anunțat nominalizații încă din ianuarie, timp în care am văzut câteva dintre filmele nominalizate.
Cred că urmează una dintre cele mai echilibrate ediții ale Oscarurilor din ultimii ani, printre nominalizări numărându-se adevărate capodopere cinematografice și nume din lumea filmului care au toate șansele să scrie istorie.
The Banshees of Inisherin este, cu siguranță, cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimul an și nu am decât cuvinte de laudă despre el. Este nominalizat la Oscar la categoria Cel mai bun film al anului și Cel mai bun scenariu original, pe lângă multe altele, și nu cred că există altul mai potrivit decât el pentru aceste titluri.
Mi-a plăcut tot la The Banshees of Inisherin: povestea, cadrul de desfășurare al acțiunii, personajele, jocul actorilor, accentul lor, scenele grotești și sângeroase, răsturnările de situație, stropul de mister și fantastic. Ce să mai, o capodoperă noir, o tragi-comedie tenebroasă.
Filmul regizat de Martin McDonagh are de toate, dar primează factorul uman, o poveste ciudată despre relațiile dintre oameni și degenerarea lor, desfășurată într-un loc de o frumusețe glacială și plină de nostalgie, coasta de vest a Irlandei. Personajele sunt fascinante, interpretate magistral, și habar nu am când au trecut cele două cât m-am uitat la acest film.
Everything Everywhere All at Once a fost foarte bun drept fundal sonor pentru somn. Am încercat de trei ori să mă uit la el, de tot atâtea ori am adormit. Se bazează pe conceptul de multivers, de universuri paralele în care personajele – imigranți asiatici ce dețin o spălătorie de haine – ajung cu ajutorul tehnologiei, e regizat de un duo de tineri de 35 ani, Daniel Kwan și Daniel Scheinert, și este filmul cu cele mai multe nominalizări la Oscar – 11 nominalizări la cele mai importante categorii.
Nu e genul meu de film, mi-e greu să urmăresc producții științifico-fantastice, la fel a fost și când am încercat să mă uit la Dune. Cred că acești doi regizori au tot timpul din lume să fie premiați pentru activitatea lor regizorală și că cel mai bun regizor la Oscar 2023 ar trebui să fie Steven Spielberg pentru The Fabelmans – o poveste oarecum banală, despre viața de familie, despre devenire și transformarea pasiunii în destin, un film cu tentă autobiografică, în care Steven Spielberg își pune amprenta unică, transformând banalul în artă.
La categoria Cel mai bun actor, sunt împărțită între Colin Farrell, pentru rolul Padraic din The Banshees of Inisherin (Spiritele din Inisherin), și Austin Buttler pentru interpretarea lui Elvis Presley în filmul Elvis.
Cu siguranță Colin Farrell merită din plin nominalizarea, dar cred că în Spiritele din Inisherin sunt actori care fac roluri un pic mai bune decât al lui – Brendan Gleeson în rolul lui Colm (apogeul fiind scenele cu tăierea degetelor și cântatul la vioară) și Barry Keoghan în rolul lui Dominic, băiatul cu nevoi speciale, bătut și abuzat de tatăl autoritar.
Elvis m-a întristat, nu știam nimic despre povestea de viață a Regelui Rock n Roll-ului, un talent grandios, genul care se naște o dată la un secol, care a fost sabotat de propriul manager și nu și-a putut îndeplini dorința de a avea turnee prin lume și a-și cânta muzica pe toate continentele. Tom Hanks a luat deja Zmeura de Aur pentru rolul Tom Parker, colonelul-manager al lui Elvis, și cred că ar fi o echilibrare de energii dacă Austin Butler ar lua premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, nu doar pentru asemănarea fizică dintre el și Elvis Presley, ci mai ales pentru faptul că el cântă marea majoritate a melodiilor din film și face o performanță actoricească de zile mari.
Elvis Presley, primul rockstar în adevăratul sens al cuvântului, adorat și idolatrizat pentru muzica, talentul, energia lui vibrantă și sex appeal-ul dominant, s-a stins din viață la vârsta de doar 42 de ani. Era depresiv, singur și dependent de pastile, după o viață petrecută pe scenă și constrâns, printr-un contract absurd, să țină spectacole seară de seară într-un cazinou din Las Vegas în ultimii ani de viață. Austin Butler a reușit să surprindă toate nuanțele emoțiilor pe care le poate avea un om cu o astfel de viață. În ciuda faptului că montajul video de la filmul Elvis m-a agitat și a fost un pic cam haotic pentru gusturile mele, cu siguranță e un film bun, care merită văzut.
La categoria Cea mai bună actriță în rol principal o prefer pe Cate Blanchett pentru rolul din Tar, o dramă apăsătoare, în care ea interpretează un rol complex, un rol feminin masculinizat. Lydia Tar este o dirijoare de renume mondial, apreciată pentru felul ei unic de a conduce o orchestră, și printre singurele femei din lume care au avut șansa să evolueze în carieră până la un asemenea nivel de performanță. În viața personală, Lydia Tar este căsătorită cu partenera ei și au o fetiță pe care o adoră. Toate auspiciile spun că o astfel de femeie ar trebui să se simtă împlinită, cu toate acestea, Lydia Tar e implicată într-un scandal de abuz și hărțuire sexuală, care o duce într-un punct în care e evitată de toți foștii ei colaboratori.
Dacă filmul Blonde ar fi fost altfel editat video și s-ar fi renunțat la anumite efecte speciale, cam kitschoase, aș fi preferat-o pe Ana de Armas în rolul lui Marilyn Monroe pentru Cea mai bună actriță în rol principal, însă filmul, în ansamblul lui, e greu de urmărit și oarecum ostil. Oricât de bună ar fi interpretarea frumoasei Ana de Armas, nu poate salva haosul din rest.

Feblețea mea este filmul Mrs. Harris goes to Paris, m-a bucurat să văd nominalizarea la categoria Cele mai bune costume. Este o poveste inspirațională, cu acțiunea plasată undeva între anii 1950-1960, și are în centrul atenției o doamnă admirabilă care face menaj în casele unor familii înstărite, acolo unde se îndrăgostește de o rochie a casei de modă Dior. Face economii o perioadă, hotărâtă să plece la Paris pentru a-și cumpăra și ea o astfel de rochie haute-couture Dior. Practic, cea mai mare aventură din viața ei și cel mai scump răsfăț la care s-ar fi gândit vreodată. O comedie savuroasă, personaje pe care le îndrăgești din prima, haine splendide și un Paris cu parfum de epocă, ce să-ți dorești mai mult?
Tu la ce filme te-ai uitat și care ți-au plăcut?