Unul dintre cele mai plăcute lucruri pentru un pasionat de lectură este să aibă destul timp liber cât să termine, dintr-o răsuflare, o carte care l-a prins. Nimic nu se compară cu senzația de confort pe care o ai stând în pat sau pe canapea, înfofolit într-o pătură pufoasă, cu o carte și o ciocolată caldă sau un ceai aromat fiindu-ți companie, în timp ce întorci paginile mânat de curiozitate și de plăcerea lecturii.

Pentru că în perioada sărbătorilor oricine trebuie să-și facă mici bucurii, să se lase încântat de lucrurile care-i plac și să aibă grijă de sine pentru a putea avea grijă și de cei dragi, iată trei recomandări de lectură cu tematică de Crăciun, care v-ar putea însoți în serile friguroase ale lui decembrie.

Un băiat numit Crăciun de Matt Haig

Un băiat numit Crăciun de Matt Haig este o minunată poveste despre copilărie, curaj și devenire. În povestea scrisă de Matt Haig, după cum prevestește și titlul, nu îl vedem pe Moș Crăciun doar ca pe bătrânelul simpatic, darnic și amator de prăjituri cu lapte, ci ca pe un băiețel. Da, se pare că Moșul a fost și el cândva mic.

sursă foto: libris.ro

Matt Haig ne duce într-o călătorie în nordul Europei, în Finlanda, acolo unde un băiețel trăiește împreună cu tatăl lui într-o căsuță extrem de modestă, într-o pădure. Probabil că aveți impresia că e greșit ce am scris, nu-i așa? Moș Crăciun, băiețel? Oximoron în toată regulă.

Ei bine, Matt Haig ne dezvăluie ce era Moșul înainte de a ocupa funcția aceasta atât de importantă pentru întreaga suflare omenească, dar și multele aventuri prin care a trecut, de când era băiețel și până când a încetat să mai îmbătrânească, devenind Moș Crăciun cel bun și magic.

Cu siguranță că Un băiat numit Crăciun de Matt Haig este o poveste de citit chiar în ziua de Crăciun, lângă un brad luminos, în haine lejere și călduroase, în care ai putea să stai tot anul, dacă ai putea.

Crăciunul lui Poirot de Agatha Christie

Pentru amatorii unui thriller scris ca la carte, asezonat cu mister din plin, o crimă sângeroasă, nenumărați suspecți și atmosfera unui Crăciun însorit la un conac englezesc, Crăciunul lui Poirot de Agatha Christie este o lectură extrem de potrivită.

sursă foto: libris.ro

Cred că este a treia sau a patra carte ieșită de sub bagheta Agathei Christie pe care o citesc și tind să cred că nu există ceva apărut sub semnătura acestei geniale autoare care să mă plictisească sau să mă dezamăgească. Scriitoarea cu cele mai multe volume vândute din întreaga lume nu se dezminte nici de această dată, meritând din plin acest statut, cât și titulatura de Regină a Crimei.

Crăciunul lui Poirot a apărut în anul 1938, însă am simțit-o atât de actuală, de parcă ar fi avut ca sursă de inspirație unul dintre cazurile prezentate la oricare dintre jurnalele de știri din zilele noastre. Cartea Agathei Christie (și nu doar aceasta) este, pur și simplu, actuală, proaspătă, condimentată cu tot ce trebuie pentru a rămâne populară în oricare dintre epocile pe care omenirea urmează să le traverseze.

Publicat prima oară în 1938, sub denumirea de Hercule’s Poirot Christmas, romanul Agatheri Christie ne duce în Anglia, unde Simeon Lee, un bătrân care a făcut o avere impresionantă din comerțul cu diamante în Africa de Sud, dorește să-i aibă în jurul lui de Crăciun pe toți copiii săi, în ciuda relațiilor reci pe care le are cu cei mai mulți dintre ei. Conflictele vechi ies la iveală, spiritele se încing și o crimă are loc în Ajunul Crăciunului, prilej cu care detectivul Hercule Poirot începe investigația.

Skipping Christmas de John Grisham

Grabă, aglomerație, numeroase pregătiri, goană după cadouri, mulți bani cheltuiți, petreceri la care se poartă puloverele cu tematică, trafic blocat, rude îndepărtate pe care le vezi o dată pe an, prieteni, cantități industriale de mâncare și băutură, decorațiuni care-ți fură ochii, liniște, pace, armonie, iubire.

sursă foto: libris.ro

Cartea lui John Grisham, care nu a fost încă tradusă în limba română, abordează subiectul Crăciunului într-un mod aparte. În Skipping Christmas, sărbătorile de iarnă nu sunt doar despre magie și iubire. Mercantilismul se combină cu sentimentele și rezultă una dintre cele mai apreciate sărbători ale omenirii: Crăciunul.

Cu toate că familia Krank era una extrem de devotată punerii în practică a întregului ritual de sărbătoare, hotărăsc să înceteze tradiția aceasta și să nu mai sărbătorească Crăciunul în anul în care fiica lor a plecat într-un stagiu de voluntariat în jungla sud-americană. În schimb, cu banii economisiți, aleg să plece într-o croazieră de zece zile pe tărâmuri însorite. Decizia lor alarmează și uimește pe toată lumea.

Ei bine, nu auzisem până de curând de cartea lui John Grisham, dar, pe măsură ce înaintam în poveste, am realizat că o știu. Asta pentru că am văzut ecranizarea cărții, fiind unul dintre filmele difuzate de mai multe posturi tv în decursul anilor în perioada Crăciunului. Cu toate astea, am continuat să citesc și mi-a făcut plăcere să mă avânt în universul fictiv al unei suburbii americane în care un el și o ea fac pe rebelii și se sustrag de la obligațiile unei sărbători ca la carte.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s