-Atenție, vă rog!

*două bătăi din palmele micuțe*

-Liniște! Motooor!!!

Și clacheta neagră cu litere galbene s-a închis cu un clang zgomotos.

-Nu, nu, nu!!! Danjay, tu nu trebuie să sforăi, las-o pe ea! Tu doar apasă butonul. Așa, drăguțule.

Blănosul de pluș se ridicase în două lăbuțe, cu un ochi închis, unul deschis, privind fix la o cameră de filmat uriașă, așezată pe un trepied ridicat la nivelul lui, apăsând butoane cu nasul negru și lucios.

-Ce unghi bun ai ales, drăguțule, pare și ea om în cadrul ăsta, nu un fluture într-un cocon.

-Ham!


Era una dintre acele dimineți de toamnă târzie în care cu greu se crapă de ziuă, când norii stau nemișcați pe cer ca găinile plouate, copacii sunt chei și oamenii mohorâți pentru că s-au dat jos din pat.

Auzeam zgomote nedeslușite în jur și speram să fie doar 3 noaptea, oră la care pisicile mele își servesc gustarea mică de dinainte de gustarea de mare care precede micul-dejun copios.

Dar ceasul cu cifre luminoase de pe noptieră arăta 6:58.

Dormisem buștean mai mult de opt ore după ce mă strânsesem în plapumă ca dulceața într-o clătituță bine prăjită, parfumată cu vanilie și caldă. Fusesem atât de obosită după o zi plină încât adormisem într-o clipită, să fi uitat să încui ușa? Oare ce se aude?

Ce se întâmplă? Cine e în casă?

Puteam să o văd printre genele tremurânde, încă prea prinse în starea de somn. Era o fetiță de cinci ani și un pic, cu tenul ca de porțelan, cu părul șaten deschis, tunsă după modelul lui Paul McCartney (ce inspirație pe unii părinți), cu ochii mici, căprui, curioși ca ai unei pisici în dulapul cu bobițe. Buzele roz, subțiri, se mișcau într-un ritm alert, îndreptate spre un cățeluș mic, lung și negru, către care și gesticula ceva ce semăna cu un legănat. Obrăjiorii pufoși ai fetiței ar fi putut fi confundați cu niște prăjiturele rotunde și vanilate atunci când zâmbea larg către blănosul care-i sorbea fiecare mișcare și aproba totul din codiță.

Era un metru de voioșie, grabă, zâmbete și agitație, greu de privit pentru mine, care dormisem nemișcată timp de opt ore și mă simțeam ca o înghețată topită pe asfalt.

Dar stai…

Tunsoare de Paul McCartney, rochie cu imprimeu colorat până la genunchi, Danjay…

-Mmm, tu ești…? am reușit să zic cu vocea răgușită.

-Da, dragă, sunt tu și tu ești eu, nu ai dormit așa frumos, va trebui să mai facem câteva duble.

-Cum? Ce duble? Cum e posibil? Ce faci aici? Cum putem să fim amândouă aici? E prea de dimineață să încep cu visele cu ochii deschiși.

-Oh, hai, nu mai dramatiza, am venit să fac un film de scurtmetraj despre tine, nu cred că ai talent pentru unul mai lung, dar reprezintă debutul meu în cinematografie și-am venit la tine, puteam să merg la oricine. Nu te simți norocoasă?

-La oricine însemnând alte ”noi”, la alte vârste? Sunt așa confuză, ce debut, cum ai ajuns aici, cum ai intrat? E o farsă?

-Ua-ua-ua, te smiorcăi mai rău decât un bebeluș și pui întrebări mai multe decât mine când am început să vorbesc bine.

-Explică-mi, te rog, ce-i toată nebunia asta…

Moment în care Danjay a venit din spatele camerei de filmat, mi s-a pus în brațe după ce m-a lins pe față cu limbuța din material textil roz, Adelina mică a venit și ea în pat, așezându-se turcește, fix cum fac eu chiar și în acest moment.

-Așa…începuse micuța, încrucișându-și și întinzându-și degetele ca și când s-ar fi pregătit de un efort considerabil. Tu nu ești așa cum voiam eu să devii, dragă. L-ai pus la colț pe copilul din tine, pe mine, crezi că merit să stau acolo? Nu mai faci nimic doar pentru că e amuzant și-ți face plăcere, totul trebuie să aibă un scop. Ești omul mare pe care-l ocoleam când eram mai mică. Am venit doar să te filmez cum dormi și stai cu dispozitivul ăla în brațe toată ziua, că doar nu e ca și când mai ieși din casă sau te vezi cu prietenii tăi. Danjay mă ajută, e cel mai talentat cățeluș de pluș din univers, vrea să studieze Regie-Teatru când va fi mare.

-Adelina mică…

-Nu te justifica, ești ca un crocodil singur pe un scaun cât mai aproape de cutiuța aia cu lumini care-ți dă internet. Măcar de-ai putea vorbi cu ea. Mai ții minte cum făcea Dr. Dolittle? L-am văzut la cinema-ul mic din cartier, omul putea vorbi cu animalele, tu ce puteri ai?

-Nu cred că am nici măcar una mică. Dar cutiuța asta mai plată, numită smartphone, are, vrei să mergem la un film cu crocodili, dacă găsim online? Așa avem motiv să ieșim din casă și o să vezi cum s-a schimbat cinematograful de când am fost noi la Regele Leu, când aveam 4 ani și am fost la cinema pentru prima oară, în sala mare, cu scaune roșii capitonate de la Cinema Capitol.

-Nu ar fi rău, nu e ca și când te uiți dimineața la desene, deși nouă ne plac desenele, Tom și Jerry, Viața cu Louie, Copiii de la 402, Peter Pan… sunt doar amintiri pentru tine. Nici nu te arunci în zăpadă când e albă și frumoasă, nici nu te învârți de 10 ori fără să amețești, nici nu te îmbraci în rochii frumoase, doar în costume negre…

-Gata, gata, am înțeles, am înțeles, voi face să fie bine de acum…Uite că am găsit, pe 23 decembrie 2002 se lansează la cinema “Lilu, Lilu, Crocodilu’”, vrei să mergem? Filmul va rula subtitrat și dublat în limba română, 2D, sunet Dolby Atmos, o să-ți placă mult să auzi sunetele atât de clare, intense, e un format audio imersiv care a revoluționat experiența cinematografică.

-Mi-ar plăcea și sunt curioasă, dar dacă iei bilet și pentru Danjay, el trebuie să studieze încadraturile…

-Vine și Danjay, îmi pare rău că te-am supărat.

-Nu-i nimic, mai trebuie să fii și trilulilu rău uneori…Ce zici dacă-mi numesc filmul Lilu, Lilu, Adelinu’ și te pun pe afiș cu gura căscată și dințișori de crocodil?

Desenele și filmele copilăriei mele

Și m-am trezit.

Doar un vis animat.

Era liniște acum în jurul meu, fără fetița cu tunsoare specială, fără cățelușul de pluș adus la viață de imaginația prea bogată a micuței, fără lumini și camere de filmat sau clacheta neagră cu litere galbene ale filmului Lilu, Lilu, Adelinu’.

Doar camera în care mă trezesc zilnic cu gândul că am multe de făcut peste zi și nu am timpul necesar să stau în fața televizorului dimineața, la 7, să mănânc orez în lapte cu un pic de ciocolată și să mă uit la desene, să mă bucur de fiecare clipă și să stau cu sufletul la gură când se întâmplă ceva nou.

Am devenit acel om mare pe care nu-l simpatizam când eram mică…

Cred că a venit timpul să revăd câteva dintre filmele și desenele copilăriei, dacă tot urmează câteva zile liniștite pentru toată lumea și apoi vacanța de sărbători, să mănânc în pat dimineața, să le spun din senin părinților că-i iubesc și să merg la cinema cu întreaga familie pe 23 decembrie, când se lansează în cinematografe Lilu, Lilu, Crocodilu’ sau Lyle, Lyle, Crocodile, un film de animație pentru toată lumea, de la mic la mare.

Pentru că-mi place, mai nou, să fac liste, trebuie să împărtășesc cu voi top trei filme și desene animate de când eram copil.

  • Singur acasă

Filmul acesta rămâne unul dintre cele mai vizionate chiar și în zilele noastre, în perioada Crăciunului făcând audiențe uriașe la tv. Când eram mică, mă fascina curajul lui Kevin de a înfrunta pericolele cu multă creativitate și îndrăzneală, dar și faptul că nu s-a temut nici măcar o clipă de ideea de a fi singur acasă sau într-un oraș străin.

În plus, decorurile din film erau parcă desprinse din povești, atât de multă culoare, atâtea lumini și decorațiuni frumoase nu prea văzusem nici măcar în filme și contrastau incredibil de tare cu realitatea gri a acelor ani.

  • Tom și Jerry

Cu siguranță, desenele mele preferate pentru totdeauna din mai multe motive: o poveste clasică, prezintă o prietenie atipică între două caractere diferite, te pregătește pentru viață și te învață despre cum e dragostea cu năbădăi.

  • Peter Pan

Din nou, o ecranizare clasică, după o poveste citită probabil de toți copiii lumii. Când eram mică, urmăream un serial de animație realizat după povestea băiețelului care nu voia să crească, trăia pe Tărâmul de Nicăieri și deținea praf magic pentru zburat dincolo de nori. În plus, apărea un personaj drăguț, probabil verișorul lui Lilu, Lilu, Crocodilu’, un crocodil cu un ceas în burtă (eh, memento mori), care-l urmărea pe căpitanul Hook, și avea o floare care-i creștea pe cap.

Voi ce filme și desene urmăreați în copilărie?

Surse foto: unsplash.com, pixabay.com, colaje: canva.com

Pentru SuperBlog 2022

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s