În urmă cu câteva zile, înainte ca frigul să ne aburească și să ne încețoșeze, am avut parte de ultimul buchet de crizanteme din acest an. Până acum, îmi erau indiferente. Așa cum îmi era și ciocolata caldă albă, pe care am ajuns să o ador tot în această toamnă, în timp ce admir crizanteme albe. Nu vreau să bat câmpii, dar e foarte posibil ca noile mele plăceri să facă parte din valul de regenerări care stăpânește organismele vii în decursul a șapte ani, schimbându-le zilnic câte puțin, până le înnoiește de tot.

Cert e că flori albe cu inimă galbenă, nu mari, dar suficient de atrăgătoare cât să umple privirea cu un gând despre toamna însorită ce și-a luat tălpășița ca o trădătoare și s-a dus în treaba ei, au stat cuminți într-un colț în camera mea. Ca orice reprezentante ale frumuseții naturale, au venit la pachet cu un secret teribil: tăinuită de frunze verzi și petale imaculate, o muscă, ce aduce pe alocuri a albină, și-a dus traiul în liniște și pace, neobservată, până s-a gândit să migreze la fereastră, unde a început a tânji după lumina soarelui și lumina de la stâlpii de iluminat stradal, plimbându-se pe luciul sticlei neîncetat în căutarea unei portițe către libertate.

Așa că, azi-noapte, a cântat din aripi ceva mai duios decât o doină românească împletită doar din jale și dor, dar a adormit spre dimineață, făcându-mă să cred că a găsit ușa și a plecat nedemn, ca un musafir nepoftit. Când soarele și-a răspândit câteva raze jucăușe în lume, ea le-a simțit și s-a reîntors la a cânta în dulcele stil insectar.

Am luat-o frumos pe o hârtie, cu grijă să nu o strivesc, ghidând-o în căușul conului de hârtie până am îndepărtat draperia și am deschis geamul, gândindu-mă că se va simți fericită să fie iar în aer liber. Fără să o ating, am eliberat-o pe pervaz, așteptând să zboare. Lucru care, culmea, nu s-a întâmplat. Probabil simțind frigul iernii, a zburat înapoi în cameră și la ora aceasta încă se plimbă neliniștită într-un colț de geam, tânjind după lumina electrică a nopții urbane. Probabil mai are nevoie de timp să-și dea seama încotro se îndreaptă viața ei.

Așa că nu-mi rămâne decât să mă întreb: dacă am putea obține cu ușurință tot ceea ce ne dorim, am mai dori acel lucru? Sunt dorințele necesități reale sau simple iluzii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s