Există multe tipuri de cărți, dar nimeni nu stă să le catalogheze după emoțiile pe care ți le provoacă. O să dai de cărți pe care o să le iubești și în care o să vrei să evadezi sau de cărți care te vor enerva. Multe te vor trăda prin finaluri neinspirate, altele vor sparge bariere culturale și vor aduce o schimbare în lume.

Există enorm de multe cărți bune despre care nu vom afla vreodată pentru că timpul nostru e limitat și nici dacă l-am dedica total cititului, tot n-am reuși să parcurgem toată literatura lumii.

Există însă și tone de maculatură bună de nimic, neinspirată, de preferat de evitat, care, culmea, uneori aterizează în categoria bestsellerurilor și atunci se iscă ditamai controversele. Este și cazul romanului Trei metri deasupra cerului de Federico Moccia. Îl numesc roman pentru că are toate elementele pentru a fi numit așa, dar la cât e de șters, ar putea foarte bine să fie numit ”masă de beton cu ceva litere fără sens sculptate pe suprafață”.

Încă nu e gata anul, însă nu cred că voi găsi ceva mai neinspirat decât romanul lui Federico Moccia de citit, deși îmi doresc cu ardoare (știu că e plină lumea de cititori masochiști, dar… :-D), dacă aveți recomandări, vă rog acordați-mi onoarea de a vă împărtăși uimirea/dezamăgirea.

download (1)

Trei metri deasupra cerului de Federico Moccia este un bestseller, dat fiind faptul că romanul autorului italian a fost tradus în 14 limbi și s-a vândut în peste 12 milioane de exemplare. Ca gen, putem spune că intră în categoria young adult, întrucât în centrul poveștii avem doi adolescenți italieni de bani gata: Babi, fata cuminte și studioasă, și Step, băiatul rebel și plin de mușchi. La început, între cei doi există doar antipatie, dar cum-necum, opusurile se atrag, iar romanul urmărește înfiriparea iubirii dintre cei doi tineri extrem de diferiți.

Povestea e una cu potențial, extrem de clișeică, ce-i drept, dar capabilă să producă emoții, dacă e susținută de o viziune artistică limpede. Din nefericire, în cazul de față, dramele adolescentine, tiparul adolescentului de bani gata, al fetei cuminți și frumoase cu un iubit rebel, gașca de puști în care explodează hormonii zilnic și se comportă ca niște animale sunt elemente dezlânate, lipsite de forța de a se susține singure pentru că par neterminate.

Totuși, există creații artistice extraordinare bazate pe aceleași clișee. Să luăm exemplul clasic al musicalului american West Side Story, apărut în 1961 și care a spart toate culmile de audiență pentru vremea aceea, fiind premiat cu nu mai puțin de 10 Premii Oscar. West Side Story și-a găsit, la rându-i, muza în Romeo și Julieta de William Shakespeare și spirala operelor literare care intertextualizează continuă la nesfârșit.

Cred că Trei metri deasupra cerului e un roman inspirat din multipremiatul musical clasic american și se vrea a fi varianta italiană, modernă, a iubirii înfiripate între fata cuminte și băiatul rău. Problema nu e faptul că nu e o poveste originală, doar nimic nu e cu adevărat original, nemulțumirile mele față de acest roman sunt legate de alte aspecte.

Sunt multe elemente care mi se pare neinspirate la Trei metri deasupra cerului de Federico Moccia, dar dacă ar fi să acordăm un loc întâi cu coroniță, ar fi pentru dialoguri, care amintesc de teatrul absurd, dar în lipsă de teatralitate, rămâne doar absurdul și superficialul.

Misoginismul și golănia care transpar din cartea aceasta, sunt greu de suportat. Gașca de băieți duri cu mușchii încordați pe motociclete zgomotoase reprezintă un personaj colectiv odios – au comportament de golani, se bat pe stradă, fură, jignesc, le dau copiilor alcool și jointuri, amăgesc fete doar pentru plăcerile lor carnale și sunt lipsiți de cel mai mic strop de bun simț .

Fetele sunt folosite drept talismane la curse ilegale de motociclete, în care spectatorii pot pune pariuri pe cei care participă. Li s-a dat denumirea de romanițe, iar rolul lor este să stea pe motocicletele conduse de băieți în curse infernale pentru a dovedi că nu le este frică. Fetele nu pot hotărî singure nici măcar motocicleta sau pilotul, ele trebuie să poarte o centură de siguranță și să aștepte până unul dintre băieții cu motociclete le va alege drept însoțitoare. Practic, sunt niște elemente de decor, care trebuie să stea într-un colț de stradă și să fie frumoase și sexy pentru ”eroii” pe două roți.

Textul romanului e ca un fier ruginit cu muchii zdrențuite, care zgârie când nu ești atent și încerci să te bucuri de ceea ce citești. Nu știu dacă așa e stilul acestui autor sau dacă traducerea din italiană în română nu e chiar cea mai strălucită, cert e că se poate regăsi în acest fel de a scrie un regal de muzică executată la un instrument dezacordat.

 

2 gânduri despre „Vreau ceva mai dezamăgitor de atât!

  1. Îmi place când cineva are privire de laser și taie critic ce nu-i place. Eu din păcate mă regăsesc în categoria „masochiștilor”. Am citit multe cărți până la ultima filă, neacordându-i gustului meu prezumția că vede și simte bine. Și cum nu-mi place să greșesc față de cineva, am făcut-o în detrimentul meu, irosindu-mi timpul.
    Despre romanul pus în discuție nu mă pot pronunța, pentru că nu l-am citit. Dar aș fi în stare, acum după recenzia asta (tocmai de-aia ? 🙂 ) ca să îmi verific din nou rezistența masochistă.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu cred că aceste episoade de masochism literar irosesc timpul, din contră, te fac să te bucuri mai intens atunci când dai de o carte care-ți place. Eu sper să citești Trei metri deasupra cerului, să-ți placă și să te întorci să mă tragi de urechi că nu mă pricep să apreciez ce-i bun. 😀

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s