A reciti sau a nu reciti o carte? Aceasta-i întrebarea.

Cred că există cărți extraordinar de bune, capodopere în adevăratul sens al cuvântului, pe care nu-mi doresc să le recitesc la scurtă vreme de la prima lectură, pentru că sunt prea dure, prea apăsătoare, prea consumatoare de energie. Însă astăzi aș vrea să ne îndreptăm atenția spre capătul opus, spre una dintre cărțile pe care eu mi-am dorit să o recitesc chiar la scurtă vreme de la prima lectură. Mă refer la Codul lui Zoran de Corina Ozon, carte ce oglindește subcultura oamenilor străzii, universul mizer al celor fără casă, prinși într-o continuă luptă pentru supraviețuire.

Codul lui Zoran de Corina Ozon este un roman atipic pentru literatura română și cred că își merită locul în categoria cărților care ating corzi sensibile și subiecte delicate, pe care societatea le ascunde sub preș și se preface că nu există, a cărților în care prevalează factorul uman, în sensul că propun un tip de sinceritate socială bine împachetată într-o poveste cu niște personaje minunat construite, de care prinzi drag și-ți dorești o a doua lectură ca să poți surprinde și nuanțele, emoțiile, detaliile pe care le-ai ratat prima oară.

codul lui zoran corina ozon

Codul lui Zoran de Corina Ozon este o carte re-re-recitibilă pentru că este ca un baton  de ciocolată pe care îl deguști lent după o lungă perioadă de abstinență de la orice fel de dulce. Încă de la primele pagini, descoperi gustul intens al literaturii inspirate din realitate, din prezentul zilelor noastre, impregnat în aroma unei dulci dependențe, apoi dai de o cremă cu textură perfectă, ascunsă între două straturi de ciocolată fină – duo-ul de personaje din nucleul ficțional: Barbu și Zaharia.

Codul lui Zoran a apărut în 2018 la Editura Herg Benet, în colecția √7, fiind o propunere extrem de diferită față de poveștile centrate pe cupluri și iubire din seria de cinci volume intitulată Amanții cu care Corina Ozon devenise cunoscută publicului. Sub semnătura Corinei Ozon au mai apărut volumele Tentații, Până când mă voi vindeca de tine și Dincolo de furtună, cea mai nouă apariție editorială, lansată luna trecută.

Probabil inspirată de poveștile pe care le-a aflat atunci când profesa ca jurnalistă, Corina Ozon reconstruiește fictiv în Codul lui Zoran traiul milioanelor de oameni care trăiesc pe străzi și se folosește în acest demers de un stil propriu, de admirat, izvorât dintr-o maturitate care sugerează că are resurse nelimitate.

Un alt aspect interesant al romanului Codul lui Zoran îl reprezintă felul în care neprevăzutul și situațiile limită sunt punctate cu elemente ce țin de semiotică, simbolistică și istoria artei. Chiar ansamblul titlului cărții  Zoran, un nume puternic, masculin, litera ”z”, o consoană fricativă alveolară sonoră, care mie-mi lasă impresia de continuitate, de cascadă sonoră fremătând de neliniște, și substantivul ”cod”, care ne face să ne gândim la norme, dogme, reguli, obligativitate – parcă prevestesc că acest roman este un sistem de construcții literare și normative ascunse printre rânduri despre cum să faci literatură altfel în România. 

Barbu și Zaharia, doi încarcerați în libertatea străzii

Dacă ne gândim la operele clasice din literatura română, studiate inclusiv în programa școlară, se întâlnește des prototipul intelectualului, zdruncinat de dileme existențiale și de povești de iubire neîmpărtășită, ori prototipul țăranului legat sufletește de pământ. În comunism, tovarășii din scrierile literare sunt construiți după un șablon ideologic impus de utopia socialistă. Așa că mie nu-mi vine în minte nicio altă carte românească în care personajele să fie oameni ai străzii, așa cum se întâmplă în Codul lui Zoran.

patrick-tomasso-D6Bk1A3-gMA-unsplash

Personajele pe care le propune această creație literară a Corinei Ozon sunt complexe și frumoase. În centrul nucleului ficțional este Barbu, un om care avea toate șansele la o viață împlinită, secondat de Zaharia, care într-un alt joc al vieții ar fi fost un pictor cunoscut și apreciat, nu un om invalid care se hrănește din pomenile de la biserica din apropiere și trăiește la subsolul unei clădiri din mila locatarilor.

Atât Barbu, cât și Zaharia sunt doi oameni educați, absolvenți de studii superioare, care, într-o lume normală, ar fi putut avea o viață tihnită, împlinită, atât din punct de vedere profesional, cât și familial. 

De profesie inginer, Barbu este căsătorit, are un băiat, o casă a lui, un statut social. Într-un moment de rătăcire, pe care nu se insistă prea mult în roman, jocurile de noroc îl determină să facă datorii uriașe la cămătari, pe care nu le poate restitui. Într-o seară aparent normală, merge să cumpere pâine și nu se mai întoarce la familia lui. Alege să locuiască pe străzi, se declară învins de propria-i slăbiciune, de viață și de societate.

După o perioadă bună de timp în care supraviețuiește cum poate dormind pe străzi, guri de canale, scări de bloc, năpădit de păduchi și slăbit de foame, soarta îi surâde și Barbu ajunge să locuiască într-o cameră mică de lângă ghena de gunoi a unor blocuri, pe care trebuie să o curețe zilnic în schimbul unei mici sume de bani. Aici îl cunoaște pe Zaharia, un bărbat extrem de bine pregătit în domeniul artei, fost pictor, dar pe care viața l-a aruncat în vâltoarea unor obstacole de netrecut: își pierde soția la scurt timp după căsătorie, ajunge pe străzi și rămâne invalid, neputându-se deplasa fără un scaun cu rotile. Celor doi le va reveni ingrata misiune de a investiga moartea unui cunoscut avocat pe nume Zoran, un înger din umbră al celor aflați în suferință, și, din acest punct, romanul se ramifică în două planuri: unul al misterului, care include eforturile de a afla care e mesajul criptat de Zoran în cele patru insigne cu lebădă și care sunt vinovații pentru moartea sa, și un plan familial, care însumează eforturile lui Barbu de a afla informații despre fiul lui și de a se apropia de acesta.

Codul lui Zoran de Corina Ozon, deși vorbește despre realitatea cruntă a străzii, despre destinele deviate de la normalitate printre gunoaie, în guri de canal sau clădiri abandonate, insalubre, despre trupurile ce putrezesc de vii sub ochii nepăsători ai milioanelor de nepăsători norocoși că au un acoperiș deasupra capului, reușește să propună acest duet de personaje, format din Barbu și Zaharia, care nu se dezumanizează în jungla urbană. Zaharia și Barbu își păstrează umanitatea și ajung să trăiască împreună un stadiu intermediar între stradă și normalitate, din mila oamenilor și printr-un joc al soartei, comportându-se ca o familie. Zaharia vine să-l viziteze pe Barbu, Barbu gătește pentru el, vorbesc și se sfătuiesc, mănâncă împreună, se ajută reciproc când celălalt are vreo nevoie și chiar se salvează în situații la limita dintre viață și moarte.

Îmi place că personajele din Codul lui Zoran nu sunt deloc liniare, ci pline de contradicții, nu sunt doar bune și nici doar rele. Barbu, de exemplu, este un personaj bun în esență, care încearcă să facă bine și să restituie dreptatea, dar și lui i se pot impuna greșeli grave: faptul că și-a jucat banii la cămătari, acumulând datorii pe care nu era capabil să le achite sau faptul că și-a abandonat familia. Marta, superba amantă a lui Zoran, este o femeie plină de calități, admirată de toată de lumea, mai ales de bărbați, și cu toate acestea, alege să aibă o legătură promiscuă cu un bărbat căsătorit, care obișnuia să-i tot repete că va divorța pentru a fi doar cu ea, lucru care nu se întâmplă. Primul lucru pe care îl aflăm despre Doina, soția lui Zoran, este că aceasta l-a trădat, provocându-i moartea, însă nu e întru totul adevărat: adversarii lui Zoran o tachinau pe femeie cu aventura pe care o avea soțul ei, iar ea, într-un moment de totală neinspirație și naivitate, le-a transmis o informație esențială, care a ajutat la comiterea asasinatului.

Codul lui Zoran de Corina Ozon este o carte extrem de bună, însă i-am acordat patru stele din cinci pentru că, pe alocuri, ritmul e mult prea grăbit și am simțit în anumite momente ale romanului nevoia de mai mult, cum e, de exemplu, episodul în care Zaharia încearcă să-și ia viața și, la scurt timp după incident, merge în vizită cu Barbu sau momentul în care Barbu își reîntâlnește fiul după mulți ani de absență. Pe de altă parte, e de înțeles alegerea făcută de autoare, descrierea îngreunează ritmul acțiunii și Codul lui Zoran este și o carte cu mister, acțiune și aventură, iar extinderea anumitor situații și evenimente i-ar fi dat un cu totul alt ritm.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s