Dacă m-ați întreba în acest moment dacă eu consider că în viață ar trebui să ni se întâmple în ABSOLUT fiecare zi lucruri minunate, ieșite din comun, v-aș spune un mare și grăbit NU! Nici măcar în fiecare săptămână, lună sau an.

Extraordinărelile trebuie să apară la intervale lungi de timp, atunci când te aștepți mai puțin și ești amorțit și sedat de atât de mult banal și comun, să rămâi uimit atunci când observi că te pătrund și te schimbă, să stai să te gândești ce ai făcut bine, că sigur ai făcut ceva bine, din moment ce ai meritat să ți se întâmple o asemenea întâmplătoare întâmplare fericită.

În seara aceasta, am avut norocul să asist la un curs susținut de un om pasionat de munca lui și ceea ce trebuia să fie o banală prezentare despre advertising a avut forța să mă facă să uit de timp și două ore s-au scurs pe nesimțite, iar două ore sunt cu atât mai uimitoare cu cât nu am alunecat deloc nici pe panta gândurilor, nici a obligațiilor, nici măcar a verificării telefonului, această fată morgana (mai reală și strălucitoare ca niciodată) care lovește în plin plex solar orice tentativă de concentrare mai lungă.

Descoperirea umană din seara aceasta nu doar că e de neprețuit, dar este și extrem de rară, pentru că genul de oameni conduși de pasiune fac parte dintr-o categorie extrem de restrânsă. De altfel, îmi pot aminti cu precizie când am mai simțit acest tip de profundă admirație pentru o persoană pasional de pasionată, deși au trecut câțiva ani. E vorba despre o doamnă profesoară care preda una dintre materiile cu cel mai plictisitor nume – Editare și cercetare de text. E ca și când titulatura aceasta emana antipatie și o indiferență pietrificată, incluzând-o automat printre materiile care se fac doar pentru că cineva nu a găsit ceva mai potrivit când a configurat programa școlară, însă, în realitate, în cea mai mare parte datorită personalității doamnei profesoare, s-a dovedit a fi cel mai plăcut și captivant curs.

Un strop de istorie, un pic de lingvistică, frânturi de pagini îngălbenite de literatură, doi stropi de muncă de detectiv și talentul de necontestat al doamnei profesoare de a ne face să privim cu ochii și inima larg deschise apariția și devenirea scrisului, de la primele litere păstrate pe tăblițe de lut sau pergamente la primele manuscrise, copiate apoi de scribi neobosiți în scriptoriile centrelor mănăstirești, la primele cărți tipărite și-napoi în zilele noastre când se mai găsește câte o carte veche de sute de ani despre care nu se știe nimic, nici cine a scris-o, nici când a apărut, nici de unde provine, și munca unui idealist lingvistic de a reconfigura facerea și devenirea ei, urmând indiciile păstrate pe pagini sau coperte.

Fiecare curs era ca un cadou pe care această profesoară ni-l dăruia, după ce-l plămădea din tot ce avea mai bun după ani întregi de instruire și educare proprie. Pasiunea pentru carte îi iradia din tonul vocii, din cadența cuvintelor și chiar din glumele chiar izbutite cu care își însoțea prezentările, dar, mai ales, din privirea ei. Când un om face ce-i place, când își găsește menirea, drumul potrivit, fără ocolișuri și stat la semafoare, i se imprimă în ochi liniște și lumină, care îi vor câștiga respectul și admirația oricui îi va fi dat să-l întâlnească. Probabil că ar trebui să o numim fericire, nu cred că vom supăra pe cineva. 🙂

Voi ați întâlnit oameni care și-au pus amprenta asupra voastră, cu sclipiri în ochi și pasiune în voce atât de intense încât se oprește și timpul în loc ca să le admire un pic?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s