Cum ar fi fost dacă România ar fi rămas monarhie constituțională până în zilele noastre? Probabil greu și foarte greu, dat fiind că secolul XX a fost unul cu războaie mondiale, crize economice, suișuri și coborâșuri, dar cred că România ar fi avut mai multă stabilitate și libertate. Bunicii și părinții noștri poate că ar fi crescut altfel într-o țară în care drepturile și libertățile fundamentale sunt respectate, în care poți să-ți expui o părere fără să stai cu frica în sân că un securist te va auzi și-ți va face viața un chin. Poate că românii ar fi avut altă mentalitate, dacă nu ar fi făcut foamea și nu ar fi stat pe întuneric seară de seară, poate că dreptul de a ieși din țară și a călători prin lume i-ar fi făcut mai deschiși și mai toleranți. Poate că pluralismul politic și toți liderii politici și intelectualii care au sfârșit în temnițele comuniste ar fi făcut diferența într-o Românie regală. Poate că practicarea economiei de piață timp de mai multe decenii ar fi ajutat la clădirea unei situații economice net superioare față de ceea ce avem azi, după comunism, post comunism și neo-comunism.

Dincolo de ceea ce România ar fi meritat și ar fi putut avea, se află realitatea comunistă. România a zăcut sub greutatea comunismului câteva decenii. Istoricii spun că alegerile din 1946, când comuniștii au câștigat detașat puterea cu 84% din voturi, sunt cea mai mare fraudă electorală din istoria României. Cert e că România a zăcut sub comunism până în 1989, când contextul internațional a devenit favorabil unei schimbări majore și românii au simțit că trebuie să iasă în stradă pentru un viitor mai bun.

Revoluția anticomunistă din decembrie 1989 a început la Timișoara. Parlamentarii din zilele noastre susțin că a început la Iași, dar probabil ei erau prea ocupați în acele zile de dinaintea Crăciunului lui ’89 pentru a ști despre măcelul de la Timișoara. Ei nu au de unde să știe despre agitația, speranța și credința timișorenilor care erau împușcați pe străzi. Ei nu au de unde să știe despre trupurile timișorenilor uciși la ordinele liderilor comuniști, transportate pe ascuns la București și aruncate în gropi comune, pentru a șterge urmele. Ei, parlamentarii, nu știu, nu știu multe și e o mare problemă că nu știu.

Însă artiștii români știu și simt. Muzica este vocea adevărului, iar cântecele dedicate oamenilor jertifiți pentru libertatea poporului român sunt adevărate ode ale durerii. Zilele trecute am amintit despre Gion, cântărețul din Bucureștiul interbelic, care invoca Timișoara cu patos pentru că era locul de unde provenea verișoara, ”cea mai frumoasă și mai mândră dintre femei”. Astăzi, voi încerca să fac o listă a pieselor dedicate Timișoarei revoluționare, însângerate și îndurerate.

Pro Musica – Timișoara

Ilie Stepan, fondatorul  trupei Pro Musica, este unul dintre timișorenii care au văzut cum tancurile au invadat orașul în decembrie 1989 și cum s-a deschis focul asupra oamenilor adunați pe treptele Catedralei Mitropolitane ale cărei uși erau închise. Tot Ilie Stepan, în seara zilei de 20 decembrie, când Timișoara s-a declarat primul oraș liber de comunism din România, în fața a o sută de mii de timișoreni adunați în centrul orașului, a cântat ”Hora Unirii” și ”Deșteaptă-te, române”. Muzica înlocuise huruitul tancurilor și vâjâitul armelor. Sângele nevinovat eliberase un întreg popor.

În 1990, Pro Musica a lansat cântecul ”Timișoara”, considerat a fi imnul Revoluției din 1989.

Vali Sterian – Nopți

Unul dintre artiștii care au adus o odă muzicală victimelor Revoluției din 1989 este Vali Sterian cu piesa Nopți, apărută la începutul anilor ’90, pe când artistul se afla în Norvegia. La fel ca în cazul piesei Timișoara de la Pro Musica, Nopți, cunoscută și sub numele de ”Vino, Doamne”, este considerată a fi imn al Revoluției Române.

Tudor Gheorghe – Rugă la Timișoara

Apărută pe un album lansat în 2000, Rugă la Timișoara, în interpretarea lui Tudor Gheorghe, este o compoziție muzicală solemnă, închinată eroilor timișoreni pieriți în zilele însângerate ale Revoluției din decembrie 1989.

Phoenix – Timișoara

Phoenix este una dintre primele trupe de rock din România. În 1962, în plin comunism, a apărut la Timișoara trupa Sfinții, care se va numi ulterior Phoenix, devenită astăzi simbol al Timișoarei.

Versurile piesei Timișoara, lansată în 1990 de trupa Phoenix, sunt o compilație a istoriei Timișoarei ultimelor sute de ani. Probabil este una dintre cele mai frumoase și reprezentative piese pentru orașul de pe Bega, o splendidă capodoperă care se întipărește ușor în minte încă de la prima ascultare, iar ritmul plin de optimism vorbește atât despre boemia Timișoarei antebelice, despre perioada comunistă în care tinerii, reprezentați în piesă prin simbolicul ”canar galben”, aveau vise și iluzii, cât și de momentul Revoluției, când jalea a devenit o stare generalizată.

Piesa Timișoara a trupei Phoenix surprinde spiritul Timișoarei, făcând apel la optimism și melodicitate. Mulți ani după Revoluția din decembrie 1989, Timișoara a rămas murdară, mânjită de sânge nevinovat, de revoltă și durere. Dar s-a ridicat, așa puternică și feminină cum dintotdeauna a fost, și-a pus o rochie zdrențuroasă, ca femeile văduve în filmele despre războaie, și s-a pus să se reconstruiască. În timp, peste ani și ani, a devenit mai puternică și mai frumoasă ca niciodată, viitoare Capitală Culturală Europeană în 2021.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s