Bookfest 2019 aduce la Timișoara 25.000 de cărți și, pare-mi-se, va egala numărul de copaci înfloriți din oraș. Cum vântul s-a tot dat în stambă în ultimele zile, la Timișoara a plouat cu petale mici, albe, diafane. Organizatorii de la Bookfest, probabil inspirați de acest fenomen idilic, promit o ploaie deasă, lungă și mănoasă de reduceri de prețuri între 10 și 80% la volumele celor aproximativ 40 de expozanți.

Salonul de Carte Bookfest dă startul evenimentelor din 2019 printr-o primă ediție organizată la Timișoara. Între 4 și 7 aprilie, orașul așterne covor de petale pentru cititorii timișoreni până la Centrul Regional de Afaceri, situat pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, 22, locul unde drumul arborilor în floare se intersectează cu oferta cărților pentru toate gusturile.

Sursă: http://bookfest.ro/

Ediția 2019 Bookfest Timișoara se anunță de-a dreptul plină și înfloritoare din mai multe motive.

  • Oameni care reușesc să inspire și să educe tinere generații de câteva decenii încoace – profesori de la Universitatea de Vest, cărora am avut onoarea să le fiu studentă, și importanți oameni de cultură din România – lansează noi volume.
  • Mă bucură prezența la Bookfest a lui Alexandru Oravițan, fost coleg de liceu, unul dintre cei mai dedicați, pasionați și valoroși tineri oameni de cultură, care își va lansa volumul Within and Without the Metropolis. Foreground and Background in Post-9/11 Literature și va vorbi în cadrul evenimentului dedicat noii cărți a lui Horia-Roman Patapievici, Două eseuri despre paradis și o încheiere.
  • Alături de două librării locale, Cartea de Nisip și La Două Bufnițe (librărie despre a cărei lumină și căldură e impetuos necesar să amintesc de fiecare dată când o pomenesc), vor fi prezente multe edituri, printre care: Humanitas, RAO, Polirom, Curtea Veche Publishing, Editura Universității de Vest, Litera, Corint, ALL, Nemira etc.
  • La Bookfest, chiar și cel mai pretențios cititor poate găsi ceva pe gustul lui între cele 25.000 de volume din oferta expozițională, multe cu preț redus între 10 și 80%.

Bookfest Timișoara, organizat de AER (Asociația Editorilor din România), își ține porțile deschise de azi până duminică, între orele 10:00-20:00 (joi, vineri și duminică), respectiv, 10:00-20:30 sâmbătă, și a pregătit o mulțime de evenimente pentru noile apariții editoriale ale anului.

Programul complet al evenimentelor de la Bookfest Timișoara arată așa:

Joi, 4 aprilie  

12:00   Deschiderea oficială a Salonului de Carte Bookfest Timișoara, ediția a VIII-a

16:00  Editura Brumar – Prezentarea Revistei Orizonturi culturale italo române. Prezintă Afrodita Cionchin.

16:30   Editura Universității de Vest – Lansarea volumului Perspective în analiza fenomenului media, coord. Adina Baya. Invitaţi: Marcel Tolcea şi Lucian-Vasile Szabo

17:00   Editura Universității de Vest – Lansarea volumului Within and Without the Metropolis. Foreground and Background in Post-9/11 Literature, autor Alexandru Oraviţan. Invitată: Dana Percec

17:30   Editura Universității de Vest – Lansarea volumului Godeanu al autoarei Eliana Popeţi. Invitaţi: Otilia Hedeşan, Ana Puşcaşu şi Eugen Bunaru

18:00  Editura Universității de Vest – Lansarea volumului Literatura dialectală bănăţeană coord. Viorel Boldureanu. Invitaţi: Otilia Hedeşan şi Cornel Ungureanu

18:30   Editura Brumar – Lansare de carte Depozitul de bātrâni, autor Florin Toma. Invitați: Marcel Tolcea, Melania Cincea și Robert Șerban

19:30   Editura Brumar – Jazz Poetry cu Lia FaurȘerban Foarță și Robert Șerban. Muzica Ion Dorobanțu & Santa Csaba

Vineri, 5 aprilie     

11:30   Editura Brumar – Lansarea volumului Aventuri în lumea lui Brâncuși, autor Patricia Lidia

14:00  Noir de Timişoara – volum de povestiri polițiste care se desfășoară în Timișoara, scrise de autori timișoreni, coordonator Daniel Timariu

15:00   Editura Datagroup – Dezbatere asupra romanului Tovarășa Singurelu de Radu Dorin, în prezența autorului; moderator Claudiu T. Arieșan

16:00  Atelier Ludicus – Rolul jocurilor în dezvoltarea psihologică a copiilor, cu psihologul Diana Giurgiu

17:00   Editura Universității de Vest – Lansarea volumului Literatura Migrantă în spaţiul de limbă germană, coord. Roxana Rogobete. Invitaţi: Adriana Babeţişi Dumitru Tucan

17:30   Editura Datagroup – Scriitorii timișoreni și destinul lor european. Invitați: Constanța Marcu, Titus Suciu, Ștefan Ehling

18:00  Editura Universității de Vest – Lansarea volumului Timpul şi calendarele. Incursiuni în arheoastronomia universală, autor Marc FrîncuInvitat: Dan Vizman

18:30   Editura Humanitas – Lansare de carte şi sesiune de autografe pentru volumul O scurtă introducere în drept, de Alexandra Mercescu și Raluca Bercea. Vor vorbi: prof. Pierre Legrand, Universitatea Paris, Panthéon-Sorbonne, Alexandra Mercescu și Raluca Bercea

Sâmbătă, 6 aprilie

10:00  Editura Arco Iris – Lansarea volumului Povestiri hazlii, de Victoria Furoiu, carte apărută în Colecția Scrieri pentru copii de la bunica – prezentarea celorlalte cărți din colecția menționată.

11:00   Editura Universității de Vest – Lansarea volumului Via Romana, autor Dan Negrescu. Invitată: Dana Percec

11:30   Noir de Timișoara – Lansarea volumelor: Cartea haosului II: Criptele timpului, de Lucian-Dragoș BogdanImperiul de sârmă, de Lucian-Vasile Szabo

12:00   Editura ARS LONGA – Lansara Volumelor: Pasteluri, de Vasile AlecsandriA un pas de soi, de Sergiu BotezatuSable / Nisip, de Marilyne Bertoncini și Wanda MihuleacCeața, de Sonia ElvireanuEva în galaxia culorilor, de Rodica Gabriela Chira și Maria Vesa. Invitați: Sonia ElvireanuValy Ceia, Dan Negrescu, Christian Tămaș. Moderator: Brândușa Tămaș.

13:00   Editura Polirom – Lansarea volumului Zilele lui MM, de Sebastian Lăzăroiu. Invitați, alături de autor: Daniela Rațiu, Marcel Tolcea

 13:30   Editura Humanitas – Lansare de carte şi sesiune de autografe pentru volumul Două eseuri despre paradis și o încheiere, de Horia-Roman Patapievici. Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici și Alexandru Oravițan

14:30   Editura Polirom – Lansarea volumului Vremea Mînzului Sec, de Cristian Tudor Popescu. Invitați, alături de autor: Marcel Tolcea și Robert Șerban

15:30   Editura Humanitas – Eveniment Gabriel Liiceanu – Lectură în avanpremieră din noua carte aflată în pregătire la Editura Humanitas. Sesiune de autografe

16:15   Editura Humanitas – Lansare de carte și sesiune de autografe pentru volumul În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi), de Radu Paraschivescu. Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Robert Șerban și Marcel Tolcea

17:00   Editura Humanitas – Lansarea volumului Eros și agape. Prefaceri ale iubirii creștine, de Anders Nygren. Vor vorbi: Gabriel LiiceanuClaudiu T. Arieșan și Pr. Constantin Jinga

17:45   Editura Humanitas – Eveniment Tatiana Niculescu – Lectură în avanpremiră din volumul Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee, aflat în pregătire la Editura Humanitas, și dialog cu Smaranda Vultur și Vasile Docea, cu tema Politică și regalitate în biografii istorice, pornind de la volumele Mihai I, ultimul rege al românilor și Regina Maria. Ultima dorință

18:30   Editura Humanitas – Lansarea volumului Amintirile unui fost corector. Însemnările cultivatorului de mărar, de Petre Stoica. Vor vorbi: Marcel TolceaLidia Bodea și Radu Paraschivescu

19:15   Editura Universității de Vest – Lansarea volumului Cântecul celui Neiubit, de Guillaume Appolinaire, trad. Şerban Foarţă. Invitați: Simona Constantinovici, Raluca Bercea şi Şerban Foarţă

Duminică, 7 aprilie

11:00   Editura Datagroup – Lansări de carte: Vlad B. PopaRegele pribeag și bătrânele umbre și Gelu F. AchișCântecul zăpezilor, moderatori: Claudiu T. Arieșan și Elena Jebelean, coordonatoarea Clubului de carte de la Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timișoara, alături de elevi membri ai cenaclului literar. Invitați: scriitorii Dani Corban și Andru David Simionoiu

12:30   Editura Universității de Vest – Lansarea volumului Valori, idei şi mentalităţi în drept de la 1918 la 2018, editori Raluca Bercea şi Alexandra Mercescu. Invitaţi: Florentin Ţuca, Otilia Hedeșan

13:00   Editura Ariergarda – Prezentarea volumelor Orașul pierdut în ceață, de József Méliusz și Ostatec printre ghiauri – Un soldat Otoman în Imperiul Habsburgic, de Osman Aga de Timișoara. Vor prezenta: Daniel Vighi și Viorel Marineasa.

14:00  Editurile Humanitas și Humanitas Fiction – Radu Paraschivescu în dialog cu Robert Șerban despre iubirile lui Hemingway pornind de la volumul de memorialistică Iubirile lui Hemingway povestite de el însuși și consemnate de A.E. Hotchner, apărut la Editura Humanitas, și de la romanul Hemingway și cu mine de Paula McLain, publicat în colecția „Raftul Denisei“, la Editura Humanitas Fiction

14:30   Editura Humanitas Fiction – Cărțile primăverii în colecția „Raftul Denisei“:
Fiica ceasornicarului, de Kate Morton și Răzbunarea iertării, de Eric-Emmanuel Schmitt. Vor vorbi: Gabriela Glăvan și Vasile Popovici

15:00   Editura Polirom – Lansarea volumului Războaiele neterminate din era Facebook, de Dan Pavel. Invitat, alături de autor: Marcel Tolcea

Un gând despre „În orașul în floare, Bookfest Timișoara e sărbătoare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s