Grădina cu Fluturi de Dot Hutchison – romanul zborurilor frânte

Grădina cu Fluturi de Dot Hutchison ar putea fi un compediu de factură naturalistă despre fluturi și plante. Ar putea fi, la fel de bine, un tratat filosofic despre efemeritatea vieții, cu fluturii drept simbol pentru ”memento mori!” (”Amintește-ți că vei muri!”). Dar nu e. În ciuda titlului liniștitor, Grădina cu Fluturi de Dot Hutchison este un roman horror, psihologic și polițist despre salvare, frumusețe și moarte.

Grădina cu Fluturi de Dot Hutchison este primul volum din ceea ce e deocamdată trilogia Colecționarul (este așteptată lansarea volumului cu numărul 4 în decursul acestui an), începută în 2016, completată de volumele Trandafiri de mai și Copiii verii. În România, romanul a fost publicat în 2018, la Editura Herg Benet, colecția Passport, în traducerea Cristinei Nemerovschi și este, deocamdată, singurul din actuala trilogie tradus în românește.

Romanul Grădina cu Fluturi este construit într-un mod foarte original pentru genul horror, care se axează, în general, pe urmărirea pas cu pas a personajului negativ, care comite crime, abuzuri și alte nelegiuiri. Aici, o victimă, suspectată de a fi complicele criminalului, capătă rol de personaj narator și povestea este recompusă din punctul ei de vedere, prin amintirile sale.

Scriitoarea Dot Hutchison apelează la tehnica bulgărelui de zăpadă pentru a introduce treptat cititorul în universul artificial și morbid creat de Grădinar – o grădină spațioasă, împodobită cu o gamă largă de soiuri de plante și copaci, unde se află, tăinuite, dormitoarele Fluturilor, denumirea dată de către Grădinar tinerelor răpite, pe a căror viață se va face stăpân.

Scriitoarea Dot Hutchison creează o ramă narativă și un personaj narator, Maya, care vor ajuta la amplificarea acțiunii, la formarea bulgărelui de zăpadă. Prin rememorare, se recompune perioada tulburătoare în care un număr impresionant de tinere frumoase au fost răpite, abuzate, violate, omorâte, conservate în recipiente de sticlă, ca fluturii din insectare, și expuse pe coridoarele Grădinii.

Romanul Grădina cu Fluturi debutează în locul care reprezintă rama narativă, cadrul romanului – în camera de interogatoriu de la FBI, unde o tânără pe nume Maya, ieșită cu viață din infernala Grădină datorită unui incendiu care a făcut scrum falsul paradis, relatează cu lux de amănunte povestea ei și a celorlalte fete, viața de dinainte de a fi aduse cu forța în Grădină și traiul de Fluturi captivi în universul verde al Grădinarului, criminal și, deopotrivă, iubitor de frumos.

Victor Hanoverian și Brandon Eddison sunt cei doi agenți FBI însărcinați cu aflarea adevărului. Victorian Hanoverian este omniprezent în camera de interogatoriu, empatizează cu fata interogată și devine un fel de agent conductor al procesului de rememorare, în timp ce Maya e ca o Șeherezadă care continuă să povestească nu pentru a-i fi cruțată viața, cum se întâmplă în O mie și una de nopți, ci pentru a se cruța singură de povara emoțională reprezentată de traumele și crimele la care a asistat în Grădină.

Pe măsură ce ”bulgărele” rememorării alunecă în trecut, aflăm detalii despre copilăria nefericită a Mayei într-o familie disfuncțională în care a fost pasată dintr-o casă în alta și abuzată emoțional, devenind o adolescentă nefericită, nevoită să-și ia viața în propriile mâini de la o vârstă fragedă, singură, într-un oraș mare.

Grădina cu Fluturi are niște personaje extrem de minuțios conturate. Personajele pe care le construiește Dot Hutchison în Grădina cu Fluturi sunt complexe și gravitează în jurul conceptului de ”salvare”, fiecare dintre ele având nevoie să fie salvate – victimele de abuzatori și abuzatorii de ei înșiși. Victimele încearcă să se salveze de abuzatorii din mediul în care au crescut și sfârșesc în mâinile abuzatorilor din Grădina cu Fluturi (Grădinarul și, uneori, fiii săi), care, la rândul lor, au creat Grădina ca pe o metodă de autosalvare de propriul sine. Într-un final, tot acest ecosistem sfâșietor este distrus de foc, care devine salvatorul suprem.

Grădinarul este un personaj antitetic, fetișist, teatral, se crede un Demiurg în universul artificial creat de el pentru Fluturii săi. Este ca un deus ex machina, care cunoaște cum funcționează fiecare dintre elementele din Grădină și marșează mult pe o estetică bazată pe armonie vizuală și echilibru numeric. Astfel, are grijă ca vegetația din Grădină să fie îngrijită de profesioniști în domeniu și numărul Fluturilor să nu fie niciodată prea numeros.

Grădinarul este un prosper om de afaceri, cu o avere impresionantă și o familie, în aparență, fericită și perfectă. În apropierea reședinței oficiale a familiei sale, și-a construit un paradis verde, o grădină cu o vegetație luxuriantă, tăinuită, izolată fonic, despre care știa doar el și fiii săi, în momentul în care atingeau vârsta potrivită, fiind transmis ca pe o moștenire de famillie.

În Grădină, prosperul om de afaceri devine Grădinarul, stăpânul Fluturilor. Considerându-se pe sine ca pe un adevărat Mecena, ocrotitor al artei și al frumosului, Grădinarul are grijă întotdeauna să-și aleagă victime ușor de supus, tinere frumoase sub 20 de ani, cu o viață anostă, nefericită, pe care el consideră că le salvează, răpindu-le și eliberându-le în universul artificial creat de el.

Probabil că falsa ocrotire pe care Grădinarul crede că le-o oferă victimelor sale funcționează ca un pansament moral pentru acest personaj odios și multifațetat, dându-i imboldul să-și lase amprenta fizică asupra tinerelor, prin tatuarea de aripi colorate de fluturi din diferite specii pe spatele lor și violuri repetate, pe care el le consideră ceva firesc, ca pe niște dovezi de recunoștință pe care Fluturii i le oferă pentru că au fost salvate de realitate.

Ritualul de transformare a tinerelor femei în Fluturi începe cu tatuarea aripilor și se încheie întotdeauna în ziua în care acestea împlinesc 21 de ani, când Grădinarul le curmă viața și le expune trupul în vitrine răspândite pe coridoarele Grădinii.

În ceea ce privește stilul scriitoarei Dot Hutchison, aceasta știe să taie în carne vie fără să murdărească povestea de sânge. Mai mult sugerând decât numind prin cuvinte brutalitatea cu care sunt comise crimele din Grădina cu fluturi, Dot Hutchison reușește să șocheze, să înfioare și să te determine să iei pauze de lectură, când tensiunea devine de nesuportat.

După ce am terminat de citit Grădina cu fluturi de Dot Hutchison, întreaga lectură s-a rezumat la întrebarea: Are acest roman susținere logică? Cum adică un grup de fete sănătoase, în putere, sunt captive pentru o perioadă lungă de timp și nu se revoltă, când grupul lor ar fi fost clar mai puternic decât abuzatorul? De ce victimele acceptă cu seninătate rolul de victime?

Grădina cu Fluturi este un roman psihologic, care, cred eu, se folosește de Sindromul Stockholm. În psihologie, Sindromul Stockholm a fost o sintagmă folosită pentru prima oară de un psihiatru suedez pentru a descrie cele petrecute după un jaf armat la o bancă din Stockholm. Timp de șase zile, cât au durat negocierile între polițiști și tâlhari, angajații băncii luați ostatici s-au atașat emoțional de tâlhari, cazul sfârșindu-se cu o căsătorie între una dintre femeile răpite și un tâlhar și avocați angajați pe banii victimelor pentru a-i apăra pe atacatori. Cred că și fetele răpite din universul ficțional al Grădinii cu Fluturi se atașează emoțional de cel care le abuzează, motiv pentru care nu se revoltă.

Grădinarul alege victime pe care dorește să le ”salveze”, oferindu-le ”onoarea” de a-și conserva frumusețea și după moarte. Într-un mod paradoxal și nebun, Grădinarul le oferă siguranță, protecție, afecțiune și admirație unor fete față de care viața nu fusese prea blândă. În plus, deși captivitate, Grădina era mereu verde, relaxantă și îngrijită, devenind un adevărat cămin pentru victime. După un anumit punct, cred că fetele răpite nu se mai vedeau pe sine ca pe niște victime, ajungând să considere Grădina ca pe un cămin, grupul de fete ca pe o familie numeroasă, în frunte cu figura paternă a Grădinarului.