În jurul lor, totul are culoarea prăfuită a cenușei de trandafiri. Stânci, chei înguste, arcade naturale, peșteri, nisip. Totul e roșiatic, ca și când aici ar fi fost cea mai mare grădină cu trandafiri din univers și soarele i-a ars până când, din cenușa lor, s-a format deșertul de astăzi. Roșiatic, ca și când un pictor beat ar fi scăpat un borcan cât o planetă mai mică de pigment roșu peste pânza Iordaniei.

evan-qu-266670-unsplash

Dimineața, ei nu sunt treziți de alarmele ceasurilor electrice. Posibil să nici nu aibă generatoare electrice în grotele jumătate săpate în stâncă, jumătate făcute din stâncă. Sunt treziți de soare, care-și proiectează raze pe rocile pastelate ale adăposturilor lor. Nu dau iama în baie pentru a se desfăta cu un revigorant duș matinal, căci apa aici e o resursă greu de găsit și rezervele trebuie drămuite înțelept. Își pregătesc cafeaua și micul dejun direct pe nisip, folosindu-se de niște tăvi de metal și lemne adunate din zonele cu vegetație.

Se adună toți pe niște pleduri colorate, părinți și copii cărora le curge soarele prin pliurile pielii. Sunt cei care duc mai departe obiceiurile și tradițiile vechi de mii de ani. Sunt toți plămădiți din soare și nisip și nicăieri în lume nu ar putea trăi ca aici, în deșertul iordanian, păstrând cu sfințenie cea mai de preț bogăție a lor: modul lor de viață, tradițiile, obiceiurile, practicile și reprezentările transmise oral, din generație în generație, în ultimii 12.000 de ani.

beduini
Sursă foto: https://ich.unesco.org/

Sunt beduinii deșertului trandafiriu, beduinii de la Petra și Wadi Rum, iar din 2008, felul lor de a trăi a fost inclus de către UNESCO pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, ceea ce înseamnă că ansamblul constituit din om și natură, din beduini și spațiul cultural al deșertului Wadi Rum e unic în lume.

Beduinii de la Petra și Wadi Rum, prinși între tradițional și modern

Cândva, mi-am imaginat că Zeița Mătură a măturat zilnic grandioasa Petra, curățind-o de obrăzniciile vântului care voia să îmbrace cetatea în haine de nisip.

andrew-palmer-366644-unsplash Secole la rând, Petra, capitala nabateenilor, a prosperat și s-a făcut din ce în ce mai frumoasă. Totul până când zeița a pornit într-o scurtă călătorie, care s-a dovedit a fi eternă, iar furtunile de nisip au îngropat cetatea sub o dună trandafirie.

A zăcut Petra, ca o Frumoasă Adormită în pat de stâncă, până în 1812, când Johann Ludwig Burckhardt, un elvețian, a trezit-o din somnul adânc prin săpături arheologice. De atunci și până astăzi, Petra a ajuns să fie considerată una dintre noile minuni ale lumii, una dintre cele mai importante atracții turistice din lume și parte a Listei UNESCO a Patrimoniului Mondial Material al Umanității.

brian-kairuz-323251-unsplash

Milioane de turiști din întreaga lume se simt mici când poposesc în mijlocul mării fierbinți de nisip din sudul Iordaniei. Au în ochi admirație și curiozitate când pășesc prin Siq, un drum printre stânci înalte, și se opresc parcă împietriți în fața Trezoreriei, o fațadă care îmbină armonios stilurile arhitecturale ale foștilor stăpâni ai Petrei, dominată de o poartă monumentală și de coloane grecești uriașe cu capiteluri dantelate, vecine cu statuile lui Castor și Polux, personaje mitologice care ilustrează noțiunea de înfrățire și de familie.

Oricât de impresionantă ar fi pentru un turist perla roșiatică a deșertului iordanian, va rămâne o amintire pentru el, un loc superb în care a petrecut o vacanță altfel, ieșind din zona lui de confort. Însă, pentru beduinii de la Petra și Wadi Rum, deșertul e acasă de când lumea, iar în ochii lor se ițește un soi de religiozitate de fiecare dată când se oglindesc în marea roșiatică de nisip.

00054-LRG
Sursă foto: https://ich.unesco.org/

Strămoșii beduinilor și-au pus dintotdeauna amprenta asupra zonei, dar la noi au ajuns doar dovezi vechi de 12.000 de ani, de când datează primele inscripții păstrate de pe stâncile Petrei, sub formă de pietroglife, figuri umane și animale. Pietrele trandafirii inscripționate au rămas la Petra ca un testimonial al tradiției culturale a primilor locuitori din deșert. Arta din stânci ilustrează legătura dintre om și deșert, dar și adaptabilitatea și creativitatea comunităților umane, ca un continuum al așezărilor și al modului de viață nomad al beduinilor.

În decursul istoriei, Petra a avut mai mulți stăpâni. A îndeplinit rolul de capitală a nabateenilor, până când a fost cucerită de romani și transformată în parte a Imperiului Roman. Vechii arabi, nabateenii, au stat în expectativă până la căderea Imperiului. Atunci a fost momentul în care au redevenit singurii locuitori din valea roșiatică a Petrei, loc în care au dus, timp de milenii, o viață semi-nomadă, locuind în peșteri și ocupându-se de creșterea animalelor.

Astăzi, se cunosc mai multe triburi de beduini, printre care B’doul, Ammarin sau Sa’idiyyin. În rândul lor, s-au insinuat două moduri diferite de a se raporta la viață, dar sunt legați de un element comun de neprețuit: dragostea pentru deșertul trandafiriu.

Mulți dintre beduini au dat curs inițiativei guvernului iordanian din 1986, când Regatul Hașemit al Iordaniei, aflat în plină reformă,  a dorit să îmbunătățească traiul cetățenilor săi. Astfel, în încercarea autorităților de a avea un stat modern și a dezvolta turismul în zonele de neprețuit ale Iordaniei, regele Hussein a construit case pentru beduini, rezultând adevărate orașe la marginea deșertului.

Majoritatea beduinilor s-au relocat în construcțiile moderne, dar au început să se simtă îngrădiți de micimea celor patru pereți, așa că au revenit în deșert. De data asta, pentru a munci pe post de ghizi turistici pentru străini.

Însă nu toți au dorit să se adapteze acestui stil de viață mai modern. Multe dintre familiile de beduini se încăpățânează să continue să trăiască în deșert, în peșteri sau case săpate în stâncă, fără condiții moderne de trai. Crezul lor e că au misiunea de a duce mai departe tradiții și obiceiuri milenare și preferă deșertul în locul caselor pe care guvernul le-a construit pentru ei.

Modul de viață al beduinilor reprezintă un element din bogăția lumii nemaiîntâlnit nicăieri pe glob. Astfel, în 2008, a fost înscris în Lista elementelor patrimoniului mondial imaterial de către UNESCO. Iubirea acestor oameni pentru marea roșiatică de nisip e nemărginită, e sâmburele ce conține esența lor ca oameni, alături de tradiții și obiceiuri.

Cultura pastorală tradițională a beduinilor, cunoștiințele lor despre faună, floră, medicină tradițională, fabricarea corturilor, creșterea cămilelor, codul lor moral și social complex, transmis oral din generație în generație, alături de poezia, cântecul și istoria comunității lor, sunt pe cale de dispariție. Poate că aici, mai mult ca niciodată, se simte eroziunea dintre generații.

00945-BIG
Sursă foto: https://ich.unesco.org/

Mulți beduini au vrut să-și schimbe viața, așa că s-au sedentarizat și s-au mutat în orașe. Mulți au dorit o altă soartă pentru copiii lor, așa că au ales să-i trimită la școală. În zona Petra și Wadi Rum, odată cu dezvoltarea infrastructurii, s-a modernizat și modul de a vedea viața. Dacă strămoșii lor cunoșteau remediul natural pentru mușcătura de șarpe, majoritatea beduinilor de astăzi au îmbrățișat remediile propuse de medicină.

Guvernul a încercat să-i ajute pe cei care au preferat în continuare deșertul oricărui alt loc. Au fost forate mai multe puțuri de apă și multe dintre familiile care încă locuiesc acolo au generatoare electrice.

În decursul mileniilor, unele imagini din deșert au rămas neschimbate: copiii merg pe lângă măgarii ce transportă apa în spinare, femeile frământă aluat ce va fi copt în jar, pe nisip, bărbații cu keffiyeh, basma, pe cap își mână caprele și cămilele prin deșert în căutare de zone cu vegetație.

Astăzi, beduinii nu mai sunt nevoiți să sape în stânci de sus în jos pentru a-și construi un adăpost, nu mai usucă preparatele din carne la soare, pentru a le spori valabilitatea, și nici nu mai sunt izolați în deșert. Deși nu au dorit o schimbare radicală, beneficiile vieții moderne au ajuns la ei.

Locuiesc în case făcute din stânci, dar majoritatea au frigidere, unii chiar un televizor. Nu au apă curentă, dar nu sunt însetați. Ar putea să-și achiziționeze ochelari de soare, dar preferă kohl, un tuș pentru interiorul pleoapelor, făcut din cenușă de copac și ulei, pentru a se proteja de soare. Continuă să cânte la instrumentele lor tradiționale – oud, shebaba sau rebab – sub plapumă de stele, în răcoarea nocturnă a deșertului.

00897-BIG
Sursă foto: https://ich.unesco.org/

Locuitul în deșert devine o opțiune a felului în care beduinii aleg să-și trăiască viața, ducând mai departe tradiția scrisă de strămoșii lor. Ei spun că, indiferent unde s-ar afla, nimeni nu poate scoate deșertul din beduin, întrucât e singurul loc unde ei sunt meniți să fie.

UNESCO a inclus modul de viață al beduinilor de la Petra și Wadi Rum pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității pentru că devine un element din mozaicul de frumuseți ale luminii pe cale de dispariție. Modernitatea, tehnologia și turismul și-au pus amprenta și asupra acestui colț de lume care, poate, ar fi preferat să fie ferit de ochii străinilor.

 

 

 

Un gând despre „Viața nisipului trandafiriu. Beduinii deșertului iordanian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s