Vă puteți închipui un animăluț cu blană multicoloră ce poartă pe cap o  floare cu frunze de metal și petale de sticlă, încălțată cu patru pantofi diferiți, haine straturi-straturi pe spate și o coadă împodobită de broșe  babane?

Cu un pic de exagerare, căci nu sunt animăluț, ăsta e stilul meu vestimentar.

Totul a pornit de aici.

20180415_213237

Această donșoară mare amatoare de roz, cu gusturi clare în materie de haine, îmbrăcăminte și accesorii, era chitită să poarte doar rochii și păpuși pe post de genți. Cred că ăsta o fi motivul pentru care astăzi îmi plac gențile tip traistă, încăpătoare cât să car cu mine mai multe păpuși. Vorbește copilul din mine.

Această donșoară nu numai că e de neclintit în privința gusturilor sale vestimentare, dar apreciază și moda decorațiunilor interioare nelipsite din casele românilor în urmă cu 23 de ani, astfel încât stă pe divanul ei e acoperit cu cea mai pufoasă pătură ce redă, șocant și groaznic, Răpirea din serai. Donșoara poartă una dintre multele ei rochii roz, de data aceasta una din catifea cu volănașe albe și mâneci 3/4, și sandale albe cu talpă joasă, căci e pozată înainte să-și coafeze părul și să primească un cosmopolitan pe bază de lapte, tot roz, desigur, într-o sticlă cu pai sau biberon. Ca o reminiscență din acele timpuri, astăzi îmi plac unele genți roz pentru că emană feminitate și pot completa o ținută din elemente cu croieli simple și culori neutre.

După această perioadă de manifestare a preferințelor timpurii, a trebuit să merg la școală, astfel, la 6 ani și un pic am dat nas în nas cu uniforma pepită, cu șorț albastru, legat la spate, și guler alb, brodat, pe care îl tot pierdeam. După patru ani în care toți eram îmbrăcați la fel, când credeam că s-a sfârșit coșmarul, am avut de-a face cu o altă uniformă, simplificată, fără gulerașe și alte drăcii, doar cu o cămașă lungă, albă, și sarafan albastru închis. Probabil că e unul dintre motivele pentru care astăzi apreciez cămășile albe cu elemente decorative.

La liceu, când am scăpat de corvoada uniformizării, nu mai știam cine sunt, eram ca o țară ce încerca să se adapteze la economia de piață după un secol de sistem politic totalitarist. Mă îmbrăcam cu orice prindeam și arătam nicicum, ștearsă ca o gumă de șters.

Am trecut și prin perioada în care arătam de parcă dădusem iama la un stand de merchandise cu tricouri rock, când îi aveam mereu cu mine, imprimați pe fundal negru, pe clasici: Metallica, AC/DC, Guns N’ Roses, WASP, Celelalte Cuvinte etc. Gențile din piele cu inserții metalice, accesoriile cât mai proeminente și hainele din piele erau și sunt nelipsite.

Animated GIF-downsized_large (3).gifAm îmbrățișat un pic stilul gothic, combinând rochii voluminoase cu bocanci, dar nu a durat prea mult ”îmbrățișarea” acestei estetici, căci deja gândeam roz și dramatic, era prea mult dacă aș fi continuat să mă îmbrac atât de… bogat în contraste. Totuși, rochiile în cloș, cu mult volum în partea de jos, ce pun în evidență talia, sunt astăzi printre preferatele mele. Dacă, prin miracol, sunt rochii în cloș cu umerii goi, căci dezvelirea claviculei mi se pare unul dintre cele mai senzuale gesturi pe care îl poate face o femei, se poate citi încântarea în ochii mei.

Astăzi, în stilul meu se regăsesc elemente din toate perioadele prin care am trecut. Treaba cu stilul e relativă, moda se schimbă, tu te schimbi, corpul uman se regenerează la fiecare 7 ani, schimbarea, pur și simplu, se întâmplă și nu ai de ales. Așa că, în decursul timpului, am învățat să nu-mi bat capul încercând să urmez noile trenduri din modă, port ce-mi place, ce mă avantajează, fără să țin cont în mod special de ceea ce e nou și toată lumea e înnebunită să îmbrace.

Animated GIF-downsized_large (2)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s