Milioane de pasionați au fost prinși, în decursul timpului, în vâltoarea vânătorii de prepelițe prin intermediul jocului Prepelix. Bazat pe o idee simplă, a jucătorului ce devine vânător, distracția alături de prepelițele nărăvașe a făcut furori în întreaga Europă, apogeul fiind atins în anul 2001 când, conform Mediafax, un joc Prepelix exista “pe circa 67% dintre calculatoarele din Europa Centrală”.

prepelix

După 18 ani de la prima vânătoare de prepelițe, cunoscută în Europa sub numele de Moorhuhn, jucată pe desktopuri masive, în 2018, Prepelix a devenit joc mobil, adaptat la tehnologiile moderne. Un joc Prepelix Pano e atât pentru cei nostalgici față de anii 2000, cât și pentru cei foarte tineri, dornici să se amuze cu prepelițele haioase.

Pasionați sau nu de un joc Prepelix Pano, puțini sunt cei care știu ce au în comun prepelițele cu picturile rupestre, culesul și cultivarea plantelor din preistorie, cu strămoșul bibeloului, cu nutriția ca știință sau cu perucile de la curțile regale franceze. Odată cu ocazia lansării aplicației Prepelix Pano, disponibilă în Google Play Store, am pornit pe urmele prepelițelor ce au schimbat lumea.

prepelix

De la refuzul vânătorii de prepelițe preistorice la un joc Prepelix Pano

Am ajuns în preistorie când soarele verde începuse să se dividă în milioane de stele. Așa arăta apusul acum miliarde de ani; stele verzi, de diferite dimensiuni, înșirate în cel mai dezordonat mod, din fața ochilor până dincolo de linia orizontului. La fel cum sunt astăzi înșirate înaripatele într-un joc Prepelix Pano pe ecranul smartphone-ului tău. Ne-am cazat la hotelul Peștera Luxe și am pornit către omul de Neanderthal, cel care prefera să reprezinte prepelițele pe galeriile din peștera deținută pe humanoid fizic în loc să le vâneze.

prepelix

Dinozaurii se plimbau liniștiți pe bulevarde realizate din creste de stânci, înconjurate de versanți înalți, pe vârful cărora șopârlele uriașe își aveau casa. Interpretul care mă însoțește a învățat neanderthaleza, limba oamenilor peșterii la o școală de limbi preistorice din New York. Îmi spune în șoaptă: ”Dinozaurii se salută prin scuturarea aripilor, dacă se apropie unul, scutură-ți energic mâinile și învârtește-te în jurul axei tale. Dacă nu faci asta, te scuipă cu foc.”

Facem slalom printr-o vegetație luxuriantă și ghemuri uriașe de liane încâlcite și ajungem la peștera omului nostru de Neanderthal. L-am găsit aruncând cu pietre în prepelițele desenate cu pigment ocru brun deasupra gurii peșterii. ”Ma mit mo”, ne spune el, privindu-mă fix în ochi, în timp ce-și aranjează acoperământul de pe coapse făcut din trestie înnodată. Interpretul îmi traduce: ”Miroși a fir trândav și a fir de râu, adică a floarea-soarelui și a grâu, probabil a pâine.”

Intrăm și îl rog pe interpret să-l întrebe pe omul de Neanderthal de ce refuză să vâneze prepelițe, când toți cei din jurul lui se hrănesc cu ele. Neanderthalianul face ochi mari și ne arată pereții peșterii lui, încărcați de desene rupestre cu diferite animale, de la bizon, cerb până la prepeliță, apoi își pune mâna pe piept și ne arată că ceva se mișcă acolo. Interpretul traduce: ”Spune că și animalele au o inimă care bate la fel ca a lui și, din motivul ăsta, inima lui bate și pentru ele.”

Îl urmăm pe omul de Neanderthal printr-o galerie întunecoasă, apoi ieșim într-un soi de grădină, plină de prepelițe ca într-un joc Prepelix Pano. Lângă un perete de stâncă, sunt înșirate pietre cioplite în diferite moduri, unele mai subțiri, mai late sau mai înguste la vârf. Ia o piatră și scormonește pământul. Iese o râmă preistorică, vine o prepeliță și o infulecă imediat. ”Prepe Lix Pano!”, ne lămurește omul de Neanderthal. ”Lumină și mâncare pentru prepelițe”, spune cristalin interpretul.

prepelix

Prepelița romană, strămoașa bibeloului de astăzi

Pe Marcellinia Prima Prepelita, o cetățeană a Romei Antice, grija și mila pentru prepelițe i-au îndrumat viața într-o direcție cu totul specială. Tânăra romană a refuzat să urmeze trendul, arhicunoscut în Roma Antică, de amenajare a casei sale doar cu zei lari, statuete reprezentând zeii lăsați moștenire de înaintași. În schimb, a ales să se rupă definitiv de designul tradițional și a apelat la ajutorul unui sculptor pentru niște obiecte de decor în armonie cu personalitatea și modul ei de viață.

Vestibulul, holul casei din Roma Antică, era, de regulă, înțesat de sculpturi de mari dimensiuni ce încadrau o fântână folosită pentru ablațiuni la diferite sărbători și ritualuri. Tânăra Marcellinia Prima Prepelita era sătulă de granit, marmură și restul pietrelor pe care pășea zilnic în propria casă. Astfel, a angajat un sculptor care să-i facă din lut statuete mici, reprezentând prepelițe, pe care să le decoreze cu pene colorate, să pară cât mai reale. Tânara Marcellinia primește astăzi, retroactiv și viitoractiv, bani grei de fiecare dată când cineva vorbește despre concepte precum ”brand personal” sau își cumpără o decorațiune pentru casă.

Prepelița și aristocrația 

Următorul moment din istorie în care prepelițele au avut un rol pentru devenirea ulterioară a umanității e legat de un câine din Anglia sfârșitului de secol XVIII. Un duce din înalta aristocrație engleză avea un câine la care ținea enorm de mult, dar care era destul de pretențios la mâncare. Îngrijorat de refuzul animalului său preferat de a se hrăni timp de trei zile, au pornit împreună prin pădurea ce străjuia domeniul său pentru a lua aer curat. Soarele dimineții începea să prindă curaj și să încălzească cu forță drumurile pietruite înconjurate din toate părțile de verde cât poți cuprinde cu ochii. Probabil că acest episod a inspirat creatorii jocului Prepelix Pano în ceea ce privește grafica jocului, dar nu putem ști cu certitudine.

Mai multe animale, printre care prepelițe zăpăcite, zburdau prin peisajul verde, căci ducele refuza să iasă la vânătoare, considerând-o o activitate barbară. La vederea ducelui și a câinelui, una dintre prepelițe se sperie și face un ou ce se sparge de pietrele albicioase înfierbântate de soare. Oul de prepeliță se prăjește încet, în timp ce câinele îi dă târcoale, adulmecându-l cu nasul umed. Când e prăjit bine, îl mănâncă, după care se linge pe bot de încântare.

La întoarcerea acasă, ducele, fericit că patrupedul lui se hrănește, începe să studieze compoziția chimică a oului de prepeliță, apoi compoziția tuturor alimentelor din cămară, ajungând să le combine în așa fel încât cățelușul său să aibă parte zilnic de o hrană echilibrată în vitamine și minerale. Se spune că acest duce ar fi primul nutriționist din lume, iar într-un joc Prepelix Pano, care de mult nu mai e un joc copii, se respectă rețeta chimică pentru o distracție care te prinde: multe prepelițe, care nu mor niciodată, indiferent câte și cum împuști, o grafică jucăușă și colorată și o muzică senzațională, compusă de Frank Bahrenberg, pe care o poți asculta ori de câte ori intri în aplicația jocului de pe mobilul tău.

Într-o altă parte a lumii, în Franța, o împărăteasă plictisită de coafura sa, se lasă inspirată de forma prepelițelor și cere peruchierilor din toată țară să-i facă cea mai frumoasă și voluminoasă perucă. Din toate zările, apar maeștri cu peruci care mai de care mai extravagante. Împărăteasa alege una cu foarte mult volum în partea de sus, așa cum e forma prepelițelor, și cu o coadă prinsă cu nestemate, ce păstrează în jos forma ascuțită a așa-zisei cozi a prepeliței. Moda s-a răspândit printre toți nobilii francezi și englezi, iar, câteva secole mai târziu, a dat naștere industriei de accesorii pentru păr.

Pentru Spring SuperBlog 2018

 

Reclame

3 gânduri despre „REPORTAJ. Prepelix și schimbarea la față a lumii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s