Basmele copilăriei m-au făcut să iubesc perlele naturale și să le consider unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care natura le poate naște. Copila de odinioară știa că podurile de mărgăritare vor duce orice Făt-Frumos pe drumul potrivit, către iubire și împlinire. Lacrimile transformate în șiraguri de mărgăritare aveau întotdeauna puteri magice și aduceau lumină chiar și în cea mai întunecată situație. Hainele cusute cu mărgăritare înveșmântau orice Ileană Cosânzeană într-o frumusețe de neasemuit. Pentru copilul din mine, perlele înseamnă bunătate, energie pozitivă, frumusețe și poveste.

Pe măsură ce am crescut, am îndrăgit zăpada, cea proaspăt așternută, de o splendoare glaciară, albă, reflectând lumina cu neprihănirea ei, pentru că îmi amintea de perlele din basmele copilăriei. Mai târziu, luna plină, regina strălucitoare din nopțile fără de somn, mi-a devenit sursă de inspirație și am început să o consider cea mai mare perlă din lumea mea. Poate că, acolo în cer, printre nori, există scoici care au fost rănite de nisipul de pe Calea Lactee și au început să-și vindece rănile cu straturi pure de sidef. În miliarde de ani, s-a format Luna cea perlată, care se poate observa cu ochiul uman, în toată splendoarea ei, doar în anumite nopți, pentru că, în restul timpului, aripile de îngeri o curăță pentru a fi mereu clară, pură, senină, luminoasă și nepătată.

perle cadouri

Pentru mine, cea de acum, perlele reprezintă reprezintă cel mai frumos cadou, indiferent dacă îl primesc sau îl dăruiesc, pentru că e împachetat în povești, în raze de lună, în trudă de scoici, în nemărginire de mări și rafinament de femeie. Cred că o să treacă mult timp până o să găsesc cadou mai potrivit pentru o femeie decât o bijuterie cu perle naturale. Flori și perle, combinația perfectă. Florile, pentru a-i aminti cât e de frumoasă în prezent, și perlele, pentru a-și oglindi splendoarea din viitor în bobițele gingașe.

BannerIngust-Primavara

Cadoul perfect – trilogie din flori, bijuterii cu perle naturale și inspirație

Se știe că femeile sunt cele mai pretențioase atunci când vine vorba de modă. Alegerea unui cadou ideal pentru o doamnă poate fi o adevărată bătaie de cap, dacă nu ții cont de anumite repere. În decursul timpului, din vălmășagul de etape prin care a trecut moda, s-au evidențiat câteva piese, devenite iconice în zilele noastre. Vorbim despre micuța rochie neagră, versatilă și potrivită în orice situație, pantofii cu toc cui, și, în materie de accesorii, bijuterii cu perle naturale.

Eu aș dărui perle tuturor femeilor, indiferent de ocazie. De fapt, nici nu e nevoie de sărbători știute de toată lumea ca să dăruiești perle veritabile. Astăzi, de exemplu, ar putea fi ”ziua zâmbetelor perlate”, ziua în care am realizat că, doar gândindu-ne la o anumită persoană, am simțit recunoștință pentru tot ce a făcut pentru noi și pentru faptul că există în viața noastră. Acea persoană poate fi mama, bunica, soția, fiica, iubita. Indiferent cine ar fi și ce vârstă ar avea, o bijuterie cu perle naturale, ascunsă într-o cutie cu fundiță, i-ar face zâmbetul ca un soare și ochii i-ar licări de fericire, uimire și drag.

Există multe motive pentru care eu aș dărui perle. Cel mai important, e faptul că îmi plac mie, dar ar fi un motiv teribil de subiectiv, nedemn de luat în seamă.

Aș dărui perle naturale pentru că știu că nu se demodează niciodată și aduc inspirație în cele mai agitate situații, când întocmirea unei ținute pare a fi cel mai greu lucru din lume. Un șirag fin cu bobițe sidefii poate accesoriza cu stil o rochie fină, de seară, dar și o ținută casual, pentru o ieșire în oraș. Perlele sunt unele dintre cele mai versatile și, în același timp, elegante bijuterii.

perle cadouri

Perlele sunt un dar al naturii, provenit din măreția apei, perfecte pentru a pune în valoare felul în care gingășia se împletește cu senzualitatea unei femei.perle cadouri

Moluștele care creează minunatele perle naturale au nevoie de 10-20 de ani pentru a le desăvârși. E un proces de lungă durată în urma căruia rezultă ceva perfect, pur și natural. O bijuterie cu perle naturale bine îngrijite rezistă patinei timpului și exprimă puritate, emanând aceeași căldură și finețe ca la început. Cadoul de astăzi devine moștenirea lăsată nepoatelor de mâine.

perle cadouri

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s