Mi-e drag de Peter Pan. Mereu mi-am dorit să fiu ca el, să rămân copil pentru totdeauna, să port verde și să fiu șic, dar, cel mai mult și mai mult, mi-am dorit să pot să zbor și să las în aer praf auriu și magic. Băiatul ăsta cunoaște Țara de Nicăieri ca pe propria palmă, că, în definitiv, e casa lui. Știe să ajungă și cu ochii închiși la mlaștina crocodilului sau să bată doar din palme și să se arunce deja în apa cristalină din Laguna sirenelor. Să nu mai zic de Nava Piraților la care merge și legat la ochi, mai ales dacă-l apucă ”dorul” de Căpitanul Hook, inamicul său.

Copil nu mai sunt, să zbor în unduiri de strălucire aurie, n-am cum, verdele nu pot să-l port fără să par spiriduș, deci singurul lucru ”peterpanesc” pe care am putut să-l fac a fost să-mi vizitez ”casa”, România cea fascinantă, cu locuri de poveste și peisaje în care natura și-a pus sufletul și a creat capodopere.

romania

Povestea ce urmează e despre ”3 de R”, o formulă desprinsă din propria-mi expediție în România, magică și mereu surprinzătoare, cu locuri cel puțin la fel de frumoase ca în Țara de Nicăieri a lui Peter Pan. ”3 de R” sunt născuți dintr-o revelație, România locurilor frumoase, care mă fac mândră de țara mea.

romania

Există o vorbă în popor: ”Cine se aseamănă, se adună”. Zic să adunăm aici cele mai bune povești despre călătorii. Sigur ai și tu o amintire dragă despre locurile pe care le-ai vizitat. Scrie povestea ta într-un comentariu, până vineri, 16 martie, iar Momondo te premiază cu un city-break sau vouchere de călătorie!

Momondo e motorul de căutare pentru călătorii deștepți, care vor mereu cel mai bun preț pentru bilete de avion, hoteluri sau închirieri auto. Așa că, dragă călătorule, împărtășește-ți călătoriile de neuitat și poți câștiga un city-break de 500 euro sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro!

concurs

Primul R: Redescoperire

Povestea mea începe într-o zi fierbinte de iulie când am pornit la drum pe meleagurile românești și greu mi-a fost să mă mai opresc. În mod normal, cineva ar găsi destul de enervante niște drumuri în valuri sau brăzdate de gropi, însă, dacă-ți imaginezi că ești în corabia căpitanului Hook și aluneci ușor pe șosele cum alunecă un vas pe apă, va fi totul în regulă, ba chiar vei fi mulțumit că ești departe de crocodilul cu floare în frunte și ceas în burtă care ar vrea să te mănânce.

Prima mea oprire a fost în Maramureșul cel vesel și paradoxal, cu peisaje ce te îndeamnă la pace și cu oameni ce-ți dau horincă, să te agiți o țâră pe interior, să-ți vibreze inima cum tresaltă ciucurii în călușul oltenesc.

calus horinca

Treaba cu horinca e serioasă, toată lumea știe. În momentul în care se încheie un târg, băutura asta tare ca piatra, e folosită ca un soi de pecete, cunoscută sub numele de aldămaș. Așa că am făcut și eu un târg cu Maramureșul, să mă întorc acolo să-i vizitez toate bisericuțele de lemn, păstrate de când lumea. Am zăbovit un pic la Cimitirul Vesel, aflat la un pas de granița cu Ucraina, și m-am îndreptat apoi spre inima țării, în Depresiunea Transilvaniei, pentru a descoperi unul dintre cele mai frumoase locuri din România, Cetatea Sighișoarei.

Cimitirul Vesel de la Săpânța e locul perfect pentru a înțelege firea maramureșenilor, în special, și a românilor, în general. Noi, ca popor, nu ne temem de moarte și, dacă face pe mofturoasa, o invităm frumos să-și amintească cine este: o simplă moarte, ca toate morțile din lume.

cimitirul vesel sapanta

Drumul meu continuă prin Munții Țibleș, trecând prin Bistrița, Reghin și Târgu Mureș. Ajungem la Castrum Sex, denumirea latinească sub care era cunoscută Sighișoara la 1280.

Sighișoara e uluitoare, splendidă, autentică. Evul mediu a fost o perioadă întunecată în istorie, cu multe războaie și mult sânge vărsat. Cu toate astea, Cetatea Sighișoarei, datând din acele timpuri tulburi, emană astăzi liniște și calm.

turnul cu ceas sighisoara
Turnul cu Ceas, Cetatea Sighișoara

Cu fiecare pas făcut pe străduțele înguste ale Sighișoarei, m-am întors în timpul în care domnițele purtau rochii lungi, de catifea purpurie, cu mâneci largi. Îmi închipui centrul cetății răsunând de muzică medievală, în timp ce locuitorii celor aproape 200 de case din cetate dansează pe pavajul de piatră cubică sau stau și privesc de la ferestre boltite, cu iz gotic, spectacolul de muzică și dans.

cetatea sighisoara

Spre Cetatea Sighișoarei trebuie să urci, să depui efort ca să ajungi la ea, să o cucerești încetul cu încetul, cu fiecare treaptă ce te poartă spre ea. E mândră și e aparte în tot peisajul european. De altfel, e singura cetate medievală locuită din sud-estul Europei, fiind pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Material al omenirii din 1999.

100_8830
Scara acoperită, ce duce la Școala din Deal, astăzi Liceul Josef Haltrich

Cetatea Sighișoarei e ca un străjer care să ne amintească de faptul că noi suntem pe cea mai înaltă scară a evoluției umanității, avem ceea ce strămoșii noștri nici nu și-ar fi imaginat. Ne apărăm de atacuri cu antiviruși, nu cu arma în mână, dintr-un turn înalt, pândiți de moarte la orice atac. Tocmai de asta, cred că ne e frică de orice: să admitem că greșim, să spunem ”te iubesc”, când s-ar putea să fim respinși, să facem jurământ unui om, când trăim cu iluzia că cineva mai bun decât el poate să apară.

Nu ne adăpostim alimentele la loc ferit, cu speranța că ne vor ajunge peste iarnă, le luăm din supermarket sau le aduce curierul la ușă după ce le comandăm cu 2 click-uri și trei mișcări de acasă. Paradoxal sau nu, deși avem de toate, suntem sau vrem să fim ca trași prin inel.

Nu trebuie să ieșim din casă să vorbim unii cu alții. Cu toate astea, nu vorbim prea mult cu cei dragi, invocând scuze stupide cum ar fi ”timpul”, ”ședințele prelungite”, ”cariera”. Uneori, nu vorbim cu cei pe care îi iubim din orgoliu, alteori credem că timpul va fi răbdător și că totul va rămâne neclintit până ne vom hotărî să dăm un telefon sau un mesaj. Însă, totul se schimbă și rămânem cu dorul și regretul.

Cetatea Sighișoarei mi-a șoptit că viața nu e rea, că micile mele drame nu-și au rostul, că am mai mult decât au avut primii ei locuitori și, cu toate astea, tot ei au fost mai fericiți. Pentru că viața nu e despre ”a avea”, e despre ”a fi”. Sighișoara cea înțeleaptă m-a îndemnat să fiu mai mult.

Expediția mea a continuat cu un drum lejer spre Castelul Peleș, ținând calea spre Cetatea Făgărașului, o mândrețe ce a preluat ceva din Narcis, eroul îndrăgostit de propria reflexie din apă, pentru că e înconjurată de un șanț cu apă și se oglindește cât e ziua de lungă, ca o mândră.

Cetatea-Fagarasului.jpg
Cetatea Făgăraș

Munți mănoși apar în ruta către Sinaia. Acolo, urmând un drumeag de piatră cubică, pe lângă care susură un pârâu, ascuns de brazi și mângâiat de nori, se află Castelul Peleș, o adevărată bijuterie arhitecturală, ce emană o eleganță de nedescris. castelul peles sinaia

Castelul Peleșul e despre ceea ce am lăsat în urmă, despre ceea ce am avut, dar am pierdut. Să vă explic de ce. Prima impresie pe care am avut-o când am văzut pentru prima oară acest extraordinar și majestuos castel e că nu vreau să plec niciodată de acolo pentru că e perfect, are grația unei balerine, culoarea aripilor deschise ale unei lebede și dăruirea tuturor regilor care au contribuit esențial la devenirea ulterioară a României.

Cu toate astea, Castelul Peleș e glaciar și nu acceptă ca nimeni să rămână, e resemnat cu singurătatea celui care trăiește printre milioane de oameni, dar rămâne tot singur. Castelul Peleș a fost lăsat în urmă, deși nimeni nu a intenționat să facă asta. În urma mutațiilor de pe scena politică, un regim politic nou a detronat regalitatea din România. Peleșul e acolo să ne amintească despre pierdere și despre acceptare.

Descătușează-ți propriul sine ca să fii, nu să ai, indiferent dacă ești lăsat sau nu în urmă. Așa ajungem la primul R, redescoperire. E partea cea mai lungă, cea mai sinuoasă, cea mai obositoare, când faci bilanțul. Așa că, pentru odihnă pe un șezlong, cu un cocktail în mână, la apus de soare, doar eu cu un infinit albastru, am luat drumul către Marea Neagră, pe Autostrada Soarelui.

100_9175

2R: Relaxează-te!

Când știi cine ești, trebuie să înveți să te accepți. Cel mai potrivit loc a fost, pentru mine, Marea Neagră, unde am rămas doar eu cu marea. Nopțile albe de la malul mării sunt cele mai bune pentru că răsăritul de soare ce le urmează îți amintește cât de mic ești în comparație cu măreția universului. Atunci când marea se cască pentru a da naștere unei mingi de foc, te umpli de toată energia lor.

marea neagra

3R: Recreează-te!

După redescoperire și relaxare, urmează etapa recreeării, în care te lași inspirat de măreție și te creezi iar și iar.

Pe drumul de întoarcere de la mare, am ajuns pe Transfăgărășan, considerat unul dintre cele mai frumoase trasee din lume, aproape de cer și greu trudit de mâna trupelor de geniu din Armata Română. Transfăgărășanul a fost realizat în perioada comunistă, între 1970-1974, lucrările desfășurându-se în regim de urgență, dată fiind situația agitată din Europa acelor ani și posibilitatea ca, în cazul unui război, trecerea din Muntenia în Transilvania să fi fost blocată.

transfagarasan

Transfăgărășanul, oficial cunoscut sub denumirea DN7C, traversează cei mai înalți munți ai României, Munții Făgăraș, și se situează pe locul 2 în topul drumurilor cu cea mai înaltă altitudine din România, după Transalpina din Munții Parâng. Transfăgărășanul e locul unde mă pot simți ca Peter Pan, fără să am puterea magică de a zbura. Sunt deja în locul unde se vântură vulturii și o simplă privire în jos, de pe creaste, mă face să resimt senzația de libertate, de contopire cu propriile-mi dorințe.

Natura se creează iar și iar, la nesfârșit. Nimic nu se pierde, totul se transformă în minunății care ne încântă ochiul. Pornind dinspre Curtea de Argeș, drumul spre împărăția Făgărașilor e o continuă urcare până la Barajul Vidraru, un colos pentru care s-a turnat un milion de metri cubi de beton, ale cărui ape ar putea inunda localități întregi, dacă s-ar rupe.

Drumul continuă să șerpuiască prin pădurile compacte până ajunge la Bâlea Lac, un loc absolut perfect, unde trebuie să înnoptezi măcar o dată în viață, pentru a simți liniștea din creierii munților, atunci când valul de turiști se retrage.

Bâlea Lac e situat într-un gol glaciar, iar peisajul se aerează. Verdele e mângâiat mai mult de soare și-și pierde ușor din nuanță, completând perfect albastrul rece al apei din lacul format în căldările ghețarilor de altădată, din timpuri de neimaginat pentru omul de azi.

Urmează coborârea în serpentine către Sibiu.

vidraru balea lac transfagarasan

După experiența Transfăgărășan, m-am uitat la mine și am văzut un boț de lut pe care îl pot remodela după bunul plac, cum au făcut trupele de geniu ale Armatei Române în creierii munților. Dacă dau de roci de neclintit în mine, aplic dinamita rațiunii și le fărâmițez. Dacă mă inundă tăvălug de lacrimi, construiesc un baraj de acumulare și îi opresc inundațiile. Dacă am nevoie de energie mai multă, construiesc o hidrocentrală în mine, să pot să afirm cândva ”am făcut mai multe în viața asta decât mi-aș fi putut imagina vreodată”.

Mă iau și mă sucesc și mă frământ și pun în mine tot ce mi-a inspirat călătoria prin România. Mă plămădesc ca pe un boț de lut și mă transform în propria-mi capodoperă. În loc de pictat, mă decorez cu mândrie, mândrie de om și de român.

Pe tine unde te-au purtat pașii? Ce ai văzut, ce ai simțit? În ce fel te-a schimbat experiența de atunci? Cu Momondo, un comentariu te poate trimite într-o nouă #călătoriedeneuitat.

Pentru Spring SuperBlog 2018

Un gând despre „3 de ”R”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s