Iubirile vin și pleacă, Farmecul rămâne

Povestea următoare are personaje reale, am auzit-o de la o prietenă, care o știe de la o amică a fostului prieten, care, la rându-i, a auzit-o de la cine-știe-cine când își punea extensii în păr, iar lui cine-știe-cine i-a fost ciripită de o păsărică ce a cules-o în cioc prin țările calde.

El și Ea s-au întâlnit online, s-au plăcut, tatonat, tachinat, întâlnit și super-îndrăgostit. În farmecul nopților de mai, lumea se oprea în loc când se priveau ochi în ochi. Când se țineau de mână, fericirea începea să aibă sens în sfârșit, iar viața nu mai părea imprevizibilă pentru ei. Voiau să stea, așa, bot în bot, mână-n mână, ochi în ochi în aceeași casă, la aceeași masă, în același pat, în același viitor, împărțind fericiți același cont pe rețelele de socializare, aceeași cameră foto pentru momentele gata de selfie și parola de la net pentru tot restul zilelor care ar fi fost să vină.

 Mama lui El vedea că fiul ei e pe zi ce trece mai topit și mai amorezat de Ea. Ca să-și arate bucuria pentru bucuria lor, chema tânărul cuplu în fiecare zi la castelul ei de chirpici. Când o vedea pe Ea, cu piele frumoasă, tânără, o îmbrățișa și îi strângea obrajii ca pe roșiile făcute bulion, nu înainte să-și ungă mâinile cu soluții pregătite din microbi și mizerie adunată din toate colțurile lumii. Zi de zi, lună de lună, același tratament. Lipsea o presă de obraji ca una de struguri, care să-i scoată și ultima fărâmă de lucire și sănătate din pielea Ei deja plină de coșuri, urme roșii, puncte negre, pori revoltați și piele aproape ofilită.

De fapt, mama lui El avea alte planuri pentru singurul ei fiu. Voia ca El să aibă o femeie de plastic, fără opinii proprii, fără personalitate, ușor de controlat, o marionetă frumos conturată și atât.

– Tu nu vezi cum arată? Zici că-i o cârpă șifonată cu fața aia, are coșuri mari cât globurile de Crăciun. E nepotrivită pentru tine, parcă dracii au făcut pubelă din tenul ei. Fata asta nu o să-ți aducă nimic bun în viață, e o ratată și o să-ți fie rușine să ieși cu ea din casă. Ascultă-mă, las-o! Vrei să plâng eu mereu sau să plângă ea acum? Nici lacrimile nu-i mai curăță hidoșenia! îi spunea zi de zi mama lui El lui.

Astfel, El, cu inima făcută ferfeniță de dor și durere, a lăsat-o pe Ea, pe iubita lui, singura persoană care l-a iubit cu adevărat vreodată, și a plecat spre alte meleaguri, fiind pus sub oblăduirea unei preotese viclene care și-a luat angajamentul că nu-l va mai scăpa vreodată din ochi.

Ea a rămas singură, fără să înțeleagă de ce iubitul, care îi spusese cu o zi înainte că e regina lui, că o iubește așa cum nu a mai iubit pe nimeni vreodată, că viața nu are sens fără ea și că ei sunt meniți să-și petreacă tot restul vieților împreună, i-a trimis un SMS scurt, fără nicio altă explicație: Nu are rost să mai fim împreună. Noi nu o să mai fim… Mai bine mergem fiecare pe drumul lui. Iartă-mă… Adio.

Plânsul, ochii umflați, fața buhăită, ca de om mereu mahmur și cu dureri de cap au trecut. Furia a început să-i umbrească gândul și o făcuse din om ne-om. Până într-o preafrumoasă zi când, din întâmplare, a descoperit gama Gerovital Stop Acnee de la Farmec, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate branduri românești.

poza-de-pus-in-stanga-despre

Fața i s-a vindecat de rănile iubirii, s-a purificat cu un gel spumant, și-a scos umbrele trecutului din pori cu benzi pentru puncte negre și a aplicat o cremă CC matifiantă care să-i machieze tristețea întipărită pe chip. Redevenea luminoasă ca stelele de pe cerul înstelat pe care, cândva, un El și o Ea le priveau de pe capota mașinii, în mijlocul unui câmp de maci înfloriți.

459-cr.cc-matifianta-all

Concluzia?

O Ea, o fată, o femeie, o mamă, orice rol social ar avea, trebuie să aibă singură grijă de ea. O prințesă modernă are forță să-și construiască singură regatul, indiferent de câte critici și obstacole ar avea parte.

 În Japonia, există obiceiul ca obiectele sparte să se repare cu fir de aur, imperfecțiunea vizibilă le face mai valoroase. Iar un trandafir niciodată nu stă să plângă pentru că are spini prea ascuțiți. Dacă relațiile sunt prea toxice, ne apărăm cu spinii din dotare și ne oblojim sufletul cu fir de aur, să fim mai trainici și mai valoroși. Pentru micile imperfecțiuni ale tenului, există Farmec, marcă de încredere a României, cu produse eficiente, create de specialiști pentru generațiile de femei românce frumoase, mândre, puternice, luptătoare, demne, cu piele sănătoasă, tânără.

Pentru SuperBlog2017

Anunțuri

Posted on 9 Octombrie 2017, in Din prea mult sau prea putin. Bookmark the permalink. 1 comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: