Proiect, casă, acasă

O casă e pentru o familie așa cum e centrul istoric pentru un oraș. Inima unei localități păstrează vestigii  ale trecerii timpului și povești despre oameni, eroi, martiri, artiști și arta lor, despre lupte, victorii, sărbători, valori, tradiție și schimbări. O casă, în schimb, păstrează în fiecare ungher o amintire, o stare, o emoție,  primul sărut al cuplului recent căsătorit, pașii primului copil, bucuria bunicilor ce vin în vizită, sărbătorile ce aduc laolaltă toată familia, parfumul brazilor și al cozonacilor de Crăciun, dar și al ghioceilor și al rozelor primăvăratice. O casă e doar viață, familie, fericire, evoluție, apartenență și confort.

Tu visezi la o casă pentru tine şi familia ta? Vrei să fie încăpătoare, primitoare, caldă şi confortabilă? Vrei ca acolo să trăieşti pentru tot restul vieţii? Vrei să te simţi ca în vacanţă în orice anotimp al anului, chiar dacă lucrezi de acasă? Poate e cazul să faci un pas spre visul tău şi să concepi un proiect de casă cu ajutorul AIA Proiect. Alegerea va fi o decizie grea şi, cu siguranţă, vei avea de pus în balanță aspecte ce țin de buget, timp, spațiu, resurse materiale și emoționale.

sigla-AIA-2016-300x153

Lasă-te inspirat de ceea ce vezi în jurul tău. Peisajul arhitectural românesc e dominat de construcţii şterse, ridicate de comunişti peste noapte, de blocuri cu apartamente ca o cutie de chibrituri, de clădiri neospitaliere, aflate departe de ideea de cămin confortabil şi primitor. Dacă eşti în căutarea unei locuinţe şi oferta pieţei nu-ţi satisface gusturile, ia taurul de coarne și nu ezita să apelezi la un specialist. AIA Proiect  va căuta să-ţi înţeleagă dorinţele şi-ţi va pune la dispoziţie un întreg portofoliu de proiecte case.

Evaluare-imobiliara-AIA-Proiect-mic-copy

O clădire recent construită caută să se încadreze frumos în peisaj. E o dovadă de respect față de mediu, față de comunitate și față de ideea de viitor care va deveni cândva un trecut valoros. Dacă ne referim la oraş, casa modernă proiectată de AIA Proiect poate avea un aspect exterior jucăuş, care să dea viaţă şi culoare peisajului urban atât de gri de obicei. Dacă ne imaginăm mediul rural, cu al său verde-proaspăt, casa proiectată poate fi rustică, în armonie cu natura, dar va păstra funcţionalitatea şi confortul specific modernităţii.

Când eram mică, după prea multe basme, visam să am un castel impunător și măreț, să pot vedea la depărtare de mări şi ţări din vârful lui. După Șeherezada,  mi-am dorit un palat impresionant, desprins din Orientul Antic. Când am citit Pe aripile vântului, mi-am dorit să locuiesc la Tara, moșia familiei O’Hara din tradiționalistul stat american Georgia, unde pământul roșiatic intră în contrast cu puful alb-gălbui al fibrelor de bumbac cultivat aici. Apoi, mi-am dorit să locuiesc la Pemberley, în castelul lui Darcy din Mândrie și Prejudecată.

După un pic de maturizare, am revenit un pic cu picioarele pe pământ. Îmi doresc doar o casă care să combine elemente din toate visele care m-au însoțit în viață. Va fi amplasată fericit pe malul Begăi, în fața casei va șerpui o șosea cu două benzi foarte puțin circulată, urmând o întindere de spațiu verde amenajat cu bănci, copaci cu frunze roșii, scuaruri pentru flori și spaliere pentru bougainvillea. Malurile din zonă vor fi înalte, amenajate cu pontoane din lemn unde oricine poate pescui în liniște. Porțiunea de stradă va fi delimitată de două poduri peste Bega, dintre care unul pietonal încărcat de jocul copiilor din zonă, de strângerile de mâini ale îndrăgostiților, de nostalgia bătrânilor, de graba vecinelor ce întârzie la vizita de cafea cu prăjituri în mână.

Casa mea ar fi înconjurată de poveștile clădirilor cu aspect de conac din jur, în fața cărora, pe vremuri, stăteau calești cu iz de basm și lămpi cu petrol sau drumuri de piatră cubică ce șerpuiau spre Cetatea Timișoarei. Ar fi o combinație de nou și vechi cu aspect eclectic, o îmbinare unică de vis și realitate, de pasiune și implicare. Un evaluator ANEVAR i-ar putea stabili valoarea în bani, dar ea ar fi neprețuită pentru mine și generațiile viitoare.

3-Proiect-casa-P-1-M-0722494447-1024x576

În ceea ce privește compartimentarea, oricât de mică ar fi, mie mi s-ar părea nemărginită. Va avea mai multe dormitoare, cel puțin două băi, o bucătărie dotată cu de toate, o scară de lemn ce va fi împodobită cu ghirlande de brad iarna și flori primăvara, un atelier pentru artistul casei, spațiu de joacă pentru copii, o colonadă cu iederă pentru romantica din mine și o bibliotecă mare, cu șemineu, un pat de zi și alte locuri de tolănit în zilele geroase. Piesele de mobilier vor fi reduse ca număr, dar spațiul de depozitare va fi nelimitat pentru că va dispune de mai multe dulapuri incorporate în pereți. Intrarea ce va duce spre grădină va fi înconjurată de pereți de sticlă pentru ca razele soarelui să aducă lumină în sufletele tuturor celor din casă.

O terasă va avea dublă funcționalitate, va fi și bucătărie în aer liber pentru serile călduroase când vin invitați, cu ardezie ce va contrasta cu verdele crud al gazonului. Atelierul, separat de casă, va servi arta, iar sculpturile realizate aici vor brăzda printre copacii falnici ai grădinii. Întreg ansamblul va fi caracterizat de o cromatică echilibrată, dar animat de accente de culoare, efervescente și de volume și texturi ce vor da o armonie perfectă.

8r-Proiect-casa-parter-cu-etaj-moderna-Dalia-de-la-AIA-Proiect-tel-0722494447

Acasă e locul unde crești crescând fericire, relații, copii și familie, casa unde iubești și ești iubit. Investind în casa ta, investești în tine și fericirea vine de la sine. Nu uita, obiectivele tale nu vor prinde contur dacă nu faci nimic în acest sens. Viitoarea ta casă, fie că o vrei cu mai multe dormitoare şi cu mai multe etaje, cu mansardă sau mai multe terase, la sat sau la oraş, va fi reuşită numai dacă proiectul va fi de calitate. Raportul dintre calitate şi un preţ rezonabil poate fi atins numai după o analiză atentă a dorinţelor şi a cerinţelor tale, dar şi a variabilelor ce ţin de suma pe care doreşti să o investeşti. În cele din urmă, cel mai important e ca personalitatea ta şi a familiei tale să fie reflectate de conceptele din viitorul vostru „acasă ”.

Pentru SuperBlog2017

Anunțuri

Posted on 6 Octombrie 2017, in Din prea mult sau prea putin. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: